Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Raportul MCV ar fi permis intrarea în Schengen dacă nu apărea partea nouă

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 iulie 2012 ·

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că raportul pe MCV al Comisiei Europene este unul bun în ceea ce priveşte progresele din domniul justiţiei şi ar fi permis aderarea României la Schengen, dacă nu ar fi apărut noua parte legată de problemele de funcţionare a statului de drept, scrie Mediafax.

"Raportul pe MCV este bun, ne-ar fi permis intrarea în Schengen. Vă rog să mă credeţi că a fost unul dintre obiectivele majore. Nu amestecaţi ce au făcut oamenii aceştia în trei zile cu munca de cinci ani. Şi atunci tratează acea problemă separat cu exprimarea speranţei că problema de restabilire a funcţionalităţii statului de drept se va face. Este un lucru extrem de important, pentru că m-aş fi simţit rău eu dacă toată munca aceasta de cinci ani a justiţiei, nu a mea, nu ar fi fost recunoscută. Nu putem spune că mai avem aceeaşi justiţie ca la intrarea în UE, în 2007. Justiţia a început să arate altfel, să mişte altfel, să chestioneze altfel dosarele şi a fost nedrept să fie o amestecătură. Ponta şi Antonescu, ei au creat această nouă parte a raportului legată de funcţionarea statului de drept pe care noi nu o aveam. Nimeni nu punea sub îndoială criteriile de la Copenhaga în ceea ce priveşte absorbţia lor în funcţionarea statului român", a declarat Băsescu, marţi, la România TV.

De asemenea, Băsescu a precizat că a încercat în discuţiile sale cu unii liderii europeni amânarea prezentării raportului MCV după referendumul din 29 iulie.

"Am încercat o variantă în care să discutăm despre amânarea oricărei decizii neplăcute, inclusiv legată de MCV, până la terminarea referendumului", a spus Băsescu.

El i-a acuzat pe premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu de a fi pus în practică abordări specifice anilor '90 şi au împins cu 10 ani în urmă funcţionarea statului de drept în România.

"Am auzit spunându-se că şi alţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°