Aula “Tudor Drăgan” a Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Adminsittrative din cadrul UPM, a găzduit joi, 25 octombrie, şedinţa festivă a Senatului Universităţii prilejuită de decernarea medaliei de onoare şi a titlului de Doctor Honoris Causa academicianului Gheorghe Zaman, director al Institutului de Economie Naţională al Academiei Române.
Distincţia supremă academică oferită de UPM academicianului Gheorghe Zaman este o recunoaştere a unei personalităţi de excepţie din domeniul economic. Competenţa ştiinţifică, calităţile remarcabile de cercetător ştiinţific, recunoscute de cel mai înalt for ştiinţific al ţării, Academia Română, profesionalismul şi dăruirea dovedite de-alungul întregii cariere profesionale, sprijinul de care UPM s-a bucurat în timp din partea lui Gheorghe Zaman prin distindul patronaj acordat pentru o serie de manifestări ştiinţifice, susţinerea comunităţii economiştilor în calitate de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Economiştilor din România au cântărit decisiv în luarea deciziei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa academicianului Gheorghe Zaman.
Personalitate marcantă a vieţii academic
“Aducem admiraţia şi preţuirea faţă de o personalitate marcantă a societăţii româneşti contemporane, acordându-i titlul de Doctor Honoris Causa lui Gheorghe Zaman şi adăugând în acest fel comunităţii academice târgumureşene un reprezentant de seamă. Este una din personalităţile marcante ale vieţii academice şi ştinţifice naţionale şi internaţionale şi prin acordarea acestei distincţii considerăm că Universitatea “Petru Maior” are ocazia deosebită de a aduce un sincer şi cald omagiu unuia dintre profesorii şi cercetătorii, care prin activitatea desfăşurată pe parcursul mai multor ani a contribuit nemijlocit şi substanţial la dezvoltarea domeniului studiilor economice.”
(Prof. univ. dr. Călin Enăchescu, rectorul