Horatiu Florescu, presedinte si actionar al firmei de consultanta imobiliara The Advisers/Knight Frank, l-a recrutat de la inceputul acestei luni pe Ionut Petcu, 28 de ani, care a lucrat timp de patru ani in cadrul firmei Colliers International, de unde a plecat si Florescu.
Petcu a ocupat pozitia de senior consultant in cadrul Colliers, de unde a plecat in luna martie a acestui an, iar in cadrul The Advisers va coordona activitatea departamentului de terenuri, in care la ora actuala este singurul angajat.
In perioada in care a lucrat la Colliers Petcu a fost implicat in tranzactii precum achizitia de catre grupul spaniol GEA Prasa a terenului fostei fabrici de ulei Muntenia sau afacerile prin care compania Grupo Lar a cumparat terenurile pentru constructia ansamblului rezidential Serena si a unui alt proiect in zona Politehnica.
"Dezvoltatorii imobiliari par mai agitati decat erau la inceputul anului. Cei interesati sa cumpere sunt in primul rand companiile care au reusit sa faca un exit inainte de criza si acum vor sa inceapa alte proiecte, companii care au lucrat foarte mult cu fonduri proprii si au fost moderate, fara a se intinde la prea multe proiecte", spune Petcu.
El apreciaza ca preturile terenurilor au scazut fata de maximele atinse la sfarsitul anului 2007 cu circa 30-40% in zonele centrale si cu 50-60% in cartiere precum Militari sau Drumul Taberei, iar acum achizitiile se vor face numai cu fonduri proprii, deoarece bancile nici nu mai vor sa auda de imprumuturi pentru achizitii de terenuri. "Majoritatea dezvoltatorilor cauta terenuri pentru birouri. Interesul pentru rezidential este foarte mic si in general se cauta terenuri pentru proiecte mici, de lux, respectiv suprafete de cel mult 1.000 de metri patrati", mai spune Petcu.
Brokerul spune ca din primavara anului 2008 nu s-au mai facut tranzactii cu terenuri, cu exceptia c