Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marko Bela: Eu cred că Transilvania este proprietatea noastră, a tuturor, români şi maghiari

Publicat in Romania Libera, joi 15 martie 2012 ·

Vicepremierul Marko Bela a declarat, joi, la Târgu Mureş, că Transilvania este proprietatea tuturor, a celor care trăiesc în această zonă, iar românii şi maghiarii trebuie să aibă aceleaşi drepturi, inclusiv în ceea ce priveşte învăţământul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepremierul Marko Bela a declarat în faţa a aproximativ 3.000 de persoane strânse la statuia Secuilor Martiri din Târgu Mureş, pentru a sărbători Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, că maghiarii nu sunt "chiriaşi" în municipiu.

"Au trecut 164 de ani de la Revoluţia ungară de la 1848 şi de atunci a trebuit, din nou şi din nou, să luptăm pentru libertate. Astăzi, mai trebuie să luptăm pentru învăţământ în limba maternă. Să avem şcolile noastre, să avem secţii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie, pentru ca medicul să poată vorbi în limba maghiară cu pacientul. Unii au obosit să lupte, iar alţii au zis că nu mai are rost să luptăm. Mesajul nostru, al celor care am ales să rămânem aici, să trăim şi să muncim aici, al celor care mai avem credinţă este că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre. Nu pot să ne facă să tăcem, nu suntem chiriaşi în oraşul nostru", a spus Marko Bela.

El a adăugat că reprezentanţii UDMR sunt la Bucureşti nu ca să tacă, ci să ajute şi vor ca ţara să meargă înainte şi să ieşim din criză, pentru că acesta este "interesul maghiarilor şi românilor, deopotrivă".

"Dar nu e de ajuns să colaborăm, ne asumăm coaliţia pentru guvernarea ţării numai dacă această colaborare este reciprocă. Numai aşa mergem mai departe în coaliţie, dacă interesele maghiarilor sunt respectate, pentru că ele nu ştirbesc drepturile românilor. Noi putem acţiona independent, să luăm decizii în legătură cu învăţământul în limba maghiară. Nu avem nevoie de paznici. Acum, de 15 martie, trebuie să ne amintim că prin divizarea noastră nu se întâmplă nimic, numai împ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°