Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chevrolet Cruze, haine de gală la preţ scăzut

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 13 februarie 2010 ·

Sedanul propus de General Motors are un design care îl clasează pe segment mediu, fiind o maşină cu aspect destul de dinamic. Văzut din faţă, modelul păstrează liniile conceptului Ultra, prezentat în 2006 la Salonul de la Paris, iar frontal emană suficientă agresivitate, în timp ce spatele a fost desenat mai liniştit.

Rezultatul este că totuşi Cruze întoarce rapid privirile pe stradă, iar asta fără ca cei curioşi să intuiască atuurile secrete ale maşinii, care se găsesc la interior. Concret, principala calitate a lui Chevrolet Cruze este avalanşa de dotări pe care o propune încă din standard: aer condiţionat, şase airbaguri, ABS, EBD, ESC, TCS şi lista poate continua.

Modelul testat a fost echipat cu motorul pe benzină de 1,8 litri (141 CP/6.200 rpm), cu transmisie automată în şase trepte. Cuplul maxim nu impresionează, având o valoare de 176 Nm/3.800 rpm, dar motorul îşi face treaba în limite rezonabile. Totuşi, răspunsul pe care cutia de viteze automată îl are la solicitările şoferului este unul destul de lent, inclusiv în momentul activării în mod manual, când eventualele frâne de motor apar prea târziu pentru adoptarea unui stil de condus mai sportiv. În plus, maşina ar fi trebuit antifonată mai riguros, deoarece zgomotul motorului poate deveni iritant la turaţii superioare. În regim de autostradă, Cruze a lăsat senzaţia că poate atinge viteza maximă avansată de constructor, respectiv 190 km/h, în timp ce consumul mixt s-a situat pe la 8,6 l/100 km. Ţinuta de drum a fost corectă. Fără să vorbim despre o maşină de alergat, ci despre una care se adresează mai degrabă familiştilor, Cruze a stat bine pe şosea, iar cele cinci stele EuroNCAP obţinute la testele de siguranţă îl recomandă acestui public-ţintă.

Plin de tehnologie

Oricum, în varianta de echipare LT, Cruze compensează cu eleganţă micile lipsuri de sub capotă prin

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 16 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 37 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°