Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facturi duble pentru iluminatul festiv

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Luxul de a avea un centru al oraşului iluminat festiv va fi plătit scump de la bugetul local.

Luminiţele aprinse aseară ne vor costa în decembrie dublu faţă de anul trecut. În plină criză, şefii Primăriei au decis să aprindă ghirlandele luminoase din centrul oraşului cu două săptămâni mai devreme faţă de anul trecut.

Practic, pentru fiecare zi în care ghirlandele şi plasele luminoase vor sta aprinse se va plăti în jur de 13.000 de lei. În cele 31 de zile din decembrie se vor aloca peste 400.000 de lei numai pentru iluminatul de sărbătoare. La această sumă se adaugă factura curentă de aproape 200.000 de lei pentru iluminatul public. Astfel, factura totală pe decembrie va ajunge la 600.000 de lei, faţă de 400.000 de lei cât a fost anul trecut.

Pregătiri în beznă

„Am decis să dăm drumul la iluminat de pe 1 Decembrie pentru a marca Ziua Naţională. Anul trecut s-a început mai târziu deoarece nu erau montate toate ornamentele, şi acum mai sunt zone în oraş unde nu au fost aprinse luminile“, a precizat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Aseară a fost aprins iluminatul festiv doar în zonele centrale, iar în cartierele mărginaşe instalaţiile vor fi vizibile până la sfârşitul acestei săptămâni. Pregătirile momentului festiv de aseară au fost precedate de beznă totală în mai multe zone din oraş, în jurul orei 17.00 iluminatul public fiind sistat pe mai multe străzi centrale.

În acest an vor fi luminate 35 de străzi din municipiu, iar cele două firme care se ocupă cu decorarea oraşului pentru iarnă, Luxten şi Flash Lighting, au montat aproape 3.000 de figurine şi plase luminoase şi în jur de cinci kilometri de ghirlande luminoase. Mai mult, Direcţia de Servicii Publice Municipale a amplasat în rondurile din oraş ghivece cu brazi împodobiţi. Unii ieşeni consideră că iluminatul festiv este singura bucurie de care mai au parte, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 27 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum 53 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°