În Sfânta Scriptură scrie: "Iar dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel care s-a născut. Căci am văzut la Răsărit Steaua lui şi am venit să ne închinăm Lui".
De aceea cântăm noi a doua zi: "Steaua sus răsare/ Ca o taină mare..". Dar s-a-ntrebat cineva ce s-a întâmplat cu Steaua Vestitoare? Am să vă spun eu: După ce magii plecară, steaua stătea deasupra Betleemului: "ş Mi-am îndeplinit menirea dată de Dumnezeu. Ce mă fac acum? Să mai stau pe cer? Nu se poate! O să creadă oamenii că-n fiecare noapte s-a născut Iisus. Unde să mă duc? Poate pe Pământ? Dar unde?"
Şi steluţa rătăci o vreme. Ajunse pe un munte cu piscuri albe. "Aici mi-ar place să trăiesc!" Şi-n acea clipă se desfăcu într-o puzderie de stele mici - scânteiuţe albe - şi s-a transformat într-o floare-stea, cu petale de zăpadă pufoasă care s-a numit Floare de colţ sau Floarea reginei.
BUCURIA...
Crăciunul copilăriei mele? Nu am să-l uit niciodată! În copilăria mea eram sărăcuţi dar mai bogaţi decât acum, pentru că ştiam să ne bucurăm. Totul însemna sărbătoare. Zăpada din belşug fără de care nu ne puteam închipui iarna şi Crăciunul. Jucăriile pentru pom, steluţe, bulgări de zăpadă, îngeraşii de hârtie, căsuţele construite cu ieslea şi Iisus – toate construite de noi copiii, chiar dacă Moş Crăciun aducea pomul împodobit. Mi-aduc aminte în primul rând de bucurie. Punea stăpânire pe noi un sentiment profund care ne tulbura, ne făcea să devenim în aşteptarea a ceva misterios! Învăţam poezii şi cântece de iarnă pentru că la şcoală venea Moş Gerilă. Acasă venea Moş Crăciun. Dar noi nu ne supăram. Mirosul de brad care pe atunci mirosea a verde, a zăpadă, a apă îngheţată, mirosul de portocală care erau atât de rare şi care ne făceau să auzim îngerii. Mâncăru