Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţiva prieteni

Publicat in Romania Literara, vineri 17 februarie 2012 ·

Poate părea o impietate, faţă de memoria cu scârţ a literaturii, însă Junimea asta este. Cel puţin prin ochii celor care au trăit-o.

O societate de prieteni, care s-au găsit dintr-o şansă şi s-au însoţit din convingere, cu legendară tandreţe incomodă. Despre legendă, şi despre omenescul din ea, îşi scrie Iacob Negruzzi Amintiri-le din Junimea.

De-ar fi să mă leg de cuvinte, din-ul care uneşte amintirile cu matca lor nu-i fără temei. Relaţia secretarului perpetuu cu adunarea căreia i-a servit nu este a unui trecător printr-o experienţă, ori a unui observator care s-a îmbogăţit cu nişte suvenire de la. Din Junimea va să zică din viaţă, din sinele împărtăşit cu ceilalţi, într-o frăţie revolu- ţionară, deşi întru totul civilizată. Când nu mai e (Amintiri-le apar, la Editura Viaţa Românească, în 1921; flacăra dintâi a Junimii se stinsese de vreo douăzeci de ani), Negruzzi o răscumpără din instantanee de-o naturaleţ e fără vârstă. În Cuprins se poate citi, de pildă: Sâmbătă seara. Sau Prieteni şi duşmani. Titluri care se leagă de un context anume, dar au, cu toate astea, largheţea minunată a lucrului care aşa trebuie să fie. Dintotdeauna, pentru totdeauna.

Întâlnirea fondatorilor, care se ştiu fără să se găsească, are ceva de basm, de praguri depăşite. Ale primelor impresii, ale entuziasmului care devine spirit critic. Planurile lor rodesc într-o lume frumoasă, cu case deschise şi vacanţe cu spor la gânduri. Nu, însă, fără duşmani. Profesorimea Iaşilor, stârnită de faima lui Maiorescu, îi coace un proces monden, pe seama unui pretins amor cu o guvernantă de la Şcoala de Fete. Împrejurarea e picantă, cu atât mai mult cu cât printre martore se află şi d-ra Câmpeanu, viitoare Micle, pusă să răspundă ce e amorul. Însă Iacob Negruzzi nu are pana rea a lui Sion, de pildă, necum şarja lui Caragiale, aşa că tratarea temei e pur romantică. Pe Maiorescu

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 30 minute
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 22 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 5 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°