Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi ce-au făcut Petrolul şi Astra în meciurile directe din trecut

Publicat in Adevarul, duminică 23 octombrie 2011 ·

Cele două reprezentante ale Ploieştiului în Liga 1 s-au mai întâlnit de opt ori până acum pe prima scenă fotbalistică din România. Petrolul a obţinut patru victorii, iar Astra doar două, însă „dracii" au avantajul pe teren propriu

Petrolul şi Astra au mai jucat până acum opt meciuri directe, în perioada 1998-2002, în Divizia A. Primul meci direct a avut loc pe 8 august 1998, în etapa a doua a acelui sezon. Nou-promovaţi la acea vreme, astriştii au fost bătuţi cu 2-1. În retur, pe teren propriu, au reuşit o remiză. Petrolul a încheiat acel sezon pe locul 8, cu 53 de puncte. Astra a terminat două locuri mai jos, cu 46 de puncte. Prima victoria pentru Astra a venit abia la 31 octombrie 1999, din a treia încercare. A fost atunci 2-0, după un meci în care Pompiliu Stoica, actualul fundaş stânga al „lupilor" a jucat exemplar pentru Astra. Iată istricul confruntărilor directe: 1998-1999 Petrolul - Astra 2-1 (0-1) 8 august 1998 (etapa 2) Astra - Petrolul 1-1 (0-0) 13 martie 1999 (etapa 19) Petrolul a terminat pe locul 8 (53 de puncte), Astra pe 10 (46 puncte). 1999-2000 Astra - Petrolul 2-0 (0-0) 31 octombrie 1999 (etapa 15) Petrolul - Astra 1-0 (0-0) 3 mai 2000 (etapa 32) Astra a terminat pe 10 (47 de puncte), Petrolul pe 12, la egalitate de puncte 2000-2001 Astra - Petrolul 0-0 17 noiembrie 2000 (etapa 14) Petrolul - Astra 3-1 (0-0) 9 iunie 2001 (etapa 29) Din nou egalitate de puncte, 40, la finalul acelei stagiuni. Petrolul şi Astra au încheiat pe 9, respectiv 10. După turul acelui campionat, Petrolul era pe 2, la patru puncte de Steaua, care în cele din urmă a şi câştigat trofeul. În retur, diferenţa de puncte a ajuns de la 4 la 20. 2001-2002 Petrolul - Astra 1-0 (0-0) 11 august 2001 (etapa 2) Astra - Petrolul 2-1 (1-0) 16 martie 2002 (etapa 17) Astra a terminat pe locul 12 (37 puncte), Petrolul a fost pe 15 din 16 echipe (25 puncte) şi a retrograda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 26 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 40 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°