Puteţi privi partea bună sau proastă a lucrurilor: interesul românilor faţă de extraordinarele evenimente din Libia s-a redus, în mare, la o curiozitate mai mult decât detaşată.

Asta deşi cu doar 12 ani în urmă România îşi trăia cea de-a 5-a mineriadă - cu trupe înjghebate din fanatici gen Gaddafi şi jefuitori mărşăluind din nou către Bucureşti. Cu doar un deceniu înaintea acestei tentative de asediu, sute de civili şi militari români cădeau răpuşi de gloanţe în vâltoarea sângeroaselor evenimente din 1989, pretendenţii la tronul lui Ceauşescu considerând atunci - pe bună dreptate, precum ne-a fost dat să vedem - că, indiferent de numărul victimelor, de cruzimea şi gravitatea actelor, vinovaţii nu vor ajunge niciodată traşi la răspundere.

Un eveniment neîndoielnic remarcabil ar fi un proces „pe bune" al lui Gaddafi, nu unul de genul celui de care a avut parte Ceauşescu.

Rămâne de văzut însă în ce măsură Occidentul va fi interesat într-un asemenea proces, având în vedere că lideri precum Silvio Berlusconi vor spera, tacit, într-o dispariţie fulgerătoare a dictatorului libian şi, o dată cu el, a numeroaselor secrete compromiţătoare. În Libia, lupta pentru putere se dă şi între interesele regionale şi de trib. Dar cel puţin în estul ţării cetăţenii s-au demonstrat cu adevărat responsabili, luptând pentru instaurarea unei noi ordini, mai corecte şi mai apropiate de normalitate. Benghazi este Timişoara Libiei - un oraş în care oamenii s-au văzut confruntaţi cu întreaga barbarie a regimului, unul care acum îşi plânge morţii. Tragismul ar fi maxim dacă şi Libia ajunge să aibă parte de un lider malefic de tip Iliescu, determinat să „fure" revoluţia, respectiv să neutralizeze tocmai segmentele cele mai curajoase ale naţiunii.

Moştenirea lui Ion Iliescu este astăzi perfect întruchipată de o serie de personaje stranii, deşi nu lipsite de influenţă, precu