Aflat în vizită în Europa pentru a celebra 60 de ani de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, preşedintele Bush a recunoscut că semnarea de către SUA a acordului de la Yalta a permis sovietelor subjugarea jumătăţii răsăritene a continentului. Eliberatorii recunosc că nu au eliberat decît jumătate de continent. Sau, mai precis, eliberatorii recunosc că, în 1945, agenda eliberării a fost limitată. Nimic nou pentru noi, esticii. În Estul Europei, Yalta nu mai este doar numele unui oraş din Crimeea unde s-a semnat un acord internaţional care a legalizat coşmarul nostru. La noi, Yalta a devenit o psihologie - este cultivată de decenii ca obsesie, blestem, scuză, acuză, motiv de revoltă contra ruşilor, motiv de revoltă contra americanilor, motiv de revoltă contra britanicilor (fie şi numai prin evocarea scenei şerveţelului cu Churchill şi Stalin ca protagonişti), complex de inferioritate/superioritate, sursă a nenorocirilor, a lenii şi a atîtor altor belele. Însă, indiferent de semnificaţia Yaltei în mentalul est-european, e clar că înfrîngerea Germaniei naziste a adus pentru unii democraţie şi pentru alţii o dictatură feroce, care avea să dureze aproape jumătate de secol. Cu ocazia celebrării victoriei asupra lui Hitler, duelul verbal dintre Washington şi Kremlin pare că s-a aprins din nou. Sigur, acest dialog are şi momente mai puţin serioase. Să fii Rusia de astăzi şi să atragi atenţia Americii că nu este o democraţie perfectă, pentru că, de pildă, are defecţiuni în privinţa sistemului electoral (?!), sună atît de fals, încît e ridicol. Dar dincolo de ridicol, cîteva din poziţiile Kremlinului merită discutate cu atenţie. De pildă, afirmaţia preşedintelui Putin că Armata Roşie a fost o armată de eliberare pentru ţările din centrul şi estul Europei, nu este, aşa cum s-ar crede, o simplă polemică cu esticii neascultători şi cu protectorii lor mai mari de p