Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţiunea „Succesorul“

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

La o săptămână după spitalizarea lui Nursultan Nazarbaiev, în Germania, unul dintre consilierii şefului statului pe probleme politice, Ermuhamet Ertisbaiev, a declarat într-un interviu acordat cotidianului rus „Kommersant“ că Timur Kulibaiev, ginerele preşedintelui, ar putea fi succesorul acestuia, în caz de retragere prematură a liderului de la Astana.

Consilierul prezidenţial a ţinut să precizeze că starea de sănătate a preşedintelui este stabilă, iar recenta deplasare în Germania nu a fost decât pentru un consult de rutină, unde şeful său merge de două ori pe an. „Nazarbaiev este plin de vigoare şi energie şi are planuri mari pentru dezvoltarea industrială a ţării", a adăugat Ertisbaiev. Potrivit codidianului german „Bild", Nazarbaiev, în vârstă de 71 de ani, a suferit o operaţie de prostată la Clinica Universitară Hamburg-Eppendorf.

Ginerele atotputernic

Numele lui Timur Kulibaiev circulă de mai mult timp. În vârstă de 44 de ani, el joacă de ani buni un rol-cheie în ţară şi deţine controlul asupra sectorului petrolier din Kazahstan. Împreună cu soţia sa, controlează şi banca Halyk, iar potrivit revistei americane „Forbes" fiecare dintre ei dispune de o avere de 1,3 miliarde de dolari.

Koulibaiev a obţinut, de asemenea, de la sfârşitul lunii iunie, un loc în consiliul de administraţie al Gazprom, gigantul rusesc al gazelor. Potrivit WikiLeaks, Kulibaiev este văzută de diplomaţii americani ca fiind unul dintre cei mai influenţi oameni din ţară. Într-o depeşă din ianuarie 2010 a Ambasadei SUA la Astana se estimează că el controlează 90 la sută din economia Kazahstanului.

Opoziţie din afară

Fostul ministru kazah al Energiei, Industriei şi Comerţului, Munhtar Abliazov, respinge o astfel de opţiune. Acesta locuieşte în prezent la Londra fiind acuzat de corupţie şi fraudă în Kazahstan şi în Rusia. El susţine că premierul Karin Ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 40 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 25 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 55 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 59 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°