Senatorii din Comisia pentru privatizare au realizat raportul final în ancheta asupra modului în care "Enel" respectă clauzele contractului de privatizare a "Electrica Muntenia Sud". Potrivit documentului obţinut de Hotnews, "cu toate că, până în momentul de faţă, < Electrica Muntenia Sud > nu şi-a respectat planul de investiţii, tariful la consumator creşte, ca şi cum planul de investiţii ar fi fost realizat 100%....S-au acordat tarife pe baza unor proiecţii, care acum se constată ca fiind nerespectate, consumatorii creditând indirect < Electrica Muntenia Sud >. Astfel < Electrica Muntenia Sud > a beneficiat de dobânzi la surplusul de bani, dar nu a acordat dividende acţionarilor în 2008". Senatorii au cerut "Enel" urgentarea investiţiilor în modernizarea reţelei în zona Bucureşti-Ilfov şi solicită autorităţilor statului monitorizarea atentă a îndeplinirii angajamentelor asumate de grupul italian la privatizare.
În raportul citat se mai arată că există posibilitatea să se facă transfer de profit între companiile din grupul "Enel", la unele din ele statul nefiind acţionar, dar şi că nu poate fi urmărit traseul banilor destinaţi investiţiilor sau efectele unor contracte încheiate după privatizare.
Aceste concluzii nu diferă de cele din raportul preliminar de anchetă, prezentat, în exclusivitate, de ziarul "BURSA", la finele lunii aprilie. Concluziile preliminare ale comisiei de privatizare din Senat erau că la noi nu există o instituţie a statului care să urmărească contractele post-privatizare, că în AGA au fost votate hotărâri de acordare a dividendelor, iar ulterior, la nivelul consiliului de administraţie, ele nu au mai fost distribuite, dar şi că există posibilitatea să se facă transfer de profit între companiile din grupul "Enel", mai ales că, în unele companii din grup, societatea statului, "Elec-trica", nu este acţionar.
În raportul prelimin