Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde am greșit cu fondurile europene?

Publicat in HotNews, marți 12 noiembrie 2013 ·

Articolul este a doua parte a analizei comparative despre managementul fondurilor europene în Polonia și România. În articol am prezentat cele mai importante probleme de gestiune a fondurilor de coeziune, etapele din procesul gestiunii care sunt cele mai expuse la corupție și rolul mass-media în monitorizarea gestiunii fondurilor de coeziune. Am finalizat articolul cu câteva recomandări despre cum managementul fondurilor poate fi îmbunătățit pentru ca România să poată profita de fondurile acordate în perioada 2014 – 2020.Care sunt principalele neajunsuri instituționale ale sistemului de gestionare a fondurilor de coeziune?

Lipsa unor indicatori reali de dezvoltare și stabilirea unor obiective incoerente în documentele strategice, coroborată cu lipsa strategiilor de dezvoltare locală și regională a fost una din problemele perioadei 2007-2013. Programarea eficientă a viitoarelor documente strategice (2014-2020) care să atragă investițiile viitoare cu fonduri UE reprezintă unul dintre factorii care pot duce la o mai bună absorbție pe viitor. Dacă indicatorii nu sunt fezabili și sustenabili urmărea va fi un eșec de cheltuire a fondurilor UE. (exemplu: dezastru de Programul de Resurse Umane pentru perioada 2007-2013). Riscăm să pierdem bani, deoarece mai sunt doar 2 luni până la intrarea oficială în perioada noului exercițiu financiar și România încă nu a finalizat un proiect coerent de Acord de parteneriat cu Comisia Europeană, care să stabilească în mod clar prioritățile investiționale pentru care se vor acorda cele aproape 40 de miliarde de euro în următorii 7 ani. Un alt factor de legătură cu cel anterior este lipsa unei strategii locale pentru accesarea de fonduri europene; foarte puține județe din România au o strategie. Aceste documente trebuiau să fie dezvoltate înainte de 2007, prin intermediul programelor de pre-aderare, cum ar fi PHARE. Din păcate co

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 24 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Probleme între Ben Affleck şi Jennifer Lopez, cei doi soți locuiesc separat / Ce au spus surse din anturajul cuplului

HotNews acum 10 minute
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat deşi amândoi se află în Los Angeles, potrivit mai multor surse din anturajul celor doi, scrie revista People, preluată de News.ro. Ben Affleck și Jennifer LopezFoto: Anthony Behar / ddp USA / Profimedia

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 44 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 33 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°