A încercat să scape de închisoare şi s-a ascuns mai bine de doi ani. Este vorba de un bărbat din Harghita care a fost prins la Braşov. „În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Compartimentului Urmăriri Braşov, împreună cu colegii din Harghita, coordonaţi de poliţişti de la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, a fost identificat şi reţinut, într-o locuinţă de pe strada Octavian Goga, din Braşov, Paul Valentin Condrea, în vârstă de 38 de ani, din Miercurea Ciuc, dat în urmărire naţională din anul 2005 de către poliţiştii harghiteni pentru că se sustrăgea punerii în aplicare a unui mandat de arestare preventivă, pentru comiterea, în luna februarie 2005, a infracţiunilor de lipsire de libertate şi tâlhărie”, ne-a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. În luna ianuarie 2007, bărbatul a fost condamnat, în lipsă, pentru infracţiunile comise în 2005, la executarea unei pedepse cu închisoarea de şapte ani. Condamnatul se află acum în arestul IPJ Braşov, urmând ca în zilele următoare să fie transferat în penitenciar. A încercat să scape de închisoare şi s-a ascuns mai bine de doi ani. Este vorba de un bărbat din Harghita care a fost prins la Braşov. „În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Compartimentului Urmăriri Braşov, împreună cu colegii din Harghita, coordonaţi de poliţişti de la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, a fost identificat şi reţinut, într-o locuinţă de pe strada Octavian Goga, din Braşov, Paul Valentin Condrea, în vârstă de 38 de ani, din Miercurea Ciuc, dat în urmărire naţională din anul 2005 de către poliţiştii harghiteni pentru că se sustrăgea punerii în aplicare a unui mandat de arestare preventivă, pentru comiterea, în luna februarie 2005, a infracţiunilor de lipsire de libertate şi tâlhărie”, ne-a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purt