•Penicilina a dispus la Piatra Neamt de Unic cu 3 - 0, in prima mansa a sferturilor de finala ale Cupei Romaniei
Privind rezultatul inregistrat in partida disputata miercuri seara de Penicilina sub Pietricica, cu Unic Piatra Neamt, putem spune ca gruparea ieseana are, pana acum, o evolutie cel putin ciudata. Dupa un start debordant in campionat, fetele lui Nicu Roibescu au continuat sa surprinda, dar neplacut, reusind contraperformanta de a ceda pe terenurile unor echipe din subsolul clasamentului, ca RATB sau Gaz Metan Targu Mures, acestea din urma avand la activ cate o singura victorie, ambele repurtate in fata Penicilinei. In aceste conditii, voleibalistele noastre au descins in urma cu doua zile sub Pietricica cu gandul de lua o optiune serioasa pentru calificare inca din prima mansa, cu toate ca gazdele porneau cu prima sansa. Numai ca, spre surprinderea tuturor, chiar si a lor probabil, iesencele le-au administrat un neverosimil 3 - 0 nemtencelor, pentru a se vedea in penultimul act al competitiei Penicilina avand nevoie de un singur set in partida retur. Fetele antrenate de "emeritul" Nicu Roibescu, secondat de proaspata pensionara, Aurelia Ichim, au reeditat evolutia excelenta din partida cu CSU Galati din etapa a IV-a a campionatului, reusind, in ciuda echilibrului din primul set, sa castige in mai putin de o ora de joc, fara emotii. In primul act, ambele echipe s-au aflat la conducere, insa finalul a apartinut oaspetelor, care si l-au adjudecat cu 26 - 24. In cel de-al doilea set, Penicilina s-a aflat mai mult in avantaj, reusind sa castige cu 25 - 20. In setul care avea sa fie si ultimul al acestui meci, iesencele au fost irezistibile la toate capitolele, finalul gasindu-le la adapostul unei diferente concludente, 25 - 15. In urma succesului de la Piatra Neamt, elevele lui Nicu Roibescu sunt practic calificate in semifinalele Cupei Roman