Meciul România – Ungaria reprezintă un foarte precis inventar al stereotipurilor naţionaliste din cele două ţări, fără nicio legătură cu fenomenul sportiv.
Câteva sute de suporteri ai echipei ungare veniţi la Bucureşti au semănat dezastru din Gara de Nord până în Centrul Vechi al Capitalei. Unii dintre ei - extremişti de dreapta - au distrus bunuri, s-au bătut cu jandarmii, au scandat împotriva României, a românilor. S-au manifestat inacceptabil. Nişte adevăraţi huligani. Răspunsul suficient pentru ei ar fi fost cel dat de jandarmi - aplicarea legii, fără istericale naţionaliste.
Contextualizând aceste manifestări putem spune că ele se înscriu în linia a ceea ce se întâmplă în Ungaria ultimilor ani: grad crescut de extremism, de rasism, de antisemitism şi de violenţă. Aceste caracteristici ale unei părti a societăţii maghiare au ca cea mai vizibilă dintre simptome ascensiunea Jobbik dar şi abuzurile guvernului (vezi cazul legii presei ungare).
În ce priveşte scandalul din jurul meciului, cred că cel mai important de remarcat este reacţia societăţii româneşti. Huliganilor maghiari nu le-au răspuns doar omologii lor români ci toate straturile societăţii, de la tineri via Facebook până la politicieni via adevarul.ro. Rareori vocile publice au făcut distincţia dintre o mână de suporteri şi etnicii maghiari în general. În plus, oamenii de pe stadion au fost cel mai mare eşantion reprezentativ pentru ura împotriva maghiarilor.
În România, un suporter al U Cluj a lovit cu cărămida în cap un jandarm; un altul, al Petrolului a intrat pe teren şi a lovit în cap un fotbalist. Exemplele pot continua, de la violenţe ale unor indivizi până la grupuri care se bat în ziua meciului. În mod corect, mereu s-a titrat că unul sau mai mulţi suporteri sau huligani au agresat, au spart, au bătut. Nu că românii bat jandarmi, nu că românii distrug, nu că românii îşi ag