PASTILA DE MANAGEMENT Una din preocuparile constante ale actionarilor sau managerilor superiori autohtoni este sa gaseasca “oameni buni”. Aud acest lucru frecvent in intalnirile de consultanta pe care le am, la seminariile sau cursurile pe teme de business, sau chiar cand ma vad cu prieteni care sunt manageri si care ma intreaba frecvent daca nu stiu un “om bun” pe un anumit domeniu de activitate. Cel mai des insa intalnesc acest concept de “om bun” in diferte dezbateri si discutii care ar trebui sa justifice o lipsa de rezultate sau de performanta. Marea majoritate a celor care incerca sa explice o lipsa de performanta dau vina pe lipsa “oamenilor buni” , a fortei de munca calificate. Desi din anumite puncte de vedere problema poate parea reala pentru ca scoala romaneasca nu creeaza manageri sau specialisti competenti decat ca exceptie, cred totusi ca lipsa “oamenilor buni” a devenit mai degraba o scuza care ne face sa ne simtim mai bine fie cand nu avem rezultate de management fie cand trebuie sa justificam eforturile mari care trebuie sa le facem pentru a ajunge la un rezultat dezirabil. Spun acest lucru pentru ca am incercat sa aflu in mai multe situatii ce intelegeau interlocutorii mei prin “oameni buni”, convins fiind ca pentru a vorbi de bine sau rau trebuie sa definesti sistemul de referinta in care evaluezi cele doua atribute. Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca majoritatea celor care cautau nu puteau sa-mi explice in mod coerent ce inseamna un “om bun” pentru ei. Sau daca reuseau sa faca acest lucru imi faceau profilul unui om ideal care ar fi trebuit sa aiba toate calitatile din lume. Revenind la intrebarea din titlu, primul lucru care trebuie sa-l facem cand cautam o resursa umana este sa definim clar ceea ce cautam si totodata sa fim rezonabili cu sansele de reusita in cautarea acelei resurse. Daca nu facem acest lucru, care este sansa sa gasim ceva