Ţara noastră a înregistrat, între trimestrele al treilea din 2008 şi al doilea din 2009, cele mai mici venituri bugetare din UE ca procent în PIB, de 32,1%, arată datele biroului european de statistică, Eurostat.
România a fost urmată de Slovacia, cu încasări bugetare de 33,7% din PIB, Letonia şi Lituania (34,8%), Irlanda (34,9%) şi Spania (35,3%). Pe de altă parte, cele mai mari încasări bugetare a înregistrat Norvegia, 56,2% din PIB, Danemarca, 55,5%, Suedia, 55,3% şi Finlanda, 53,3%.
O evoluţie identică mediei celor patru trimestre s-a înregistrat şi în cel de-al doilea trimestru al anului 2009, analizat individual, precizează Eurostat.
Ţara noastră a reuşit, totuşi, să menţină coborâtă şi media cheltuielilor bugetare ca procent în PIB. De altfel, cele mai scăzute niveluri ale cheltuielilor bugetare, în cele patru trimestre studiate, s-au înregistrat în Slovacia, 37,5% din PIB, România, 39,9%, Bulgaria, 40,4%, Luxemburg, 41,4%, Lituania, 41,9%, Norvegia, 42,6%.
Grecia, cel mai mare deficit
Ţările care au cheltuit cel mai mult din bugetele de stat au fost Suedia, 55% din PIB, Danemarca, 54,4% şi Belgia, 52,6%. De altfel, toate statele membre UE, cu excepţia Maltei, au înregistrat în cele patru trimestre o creştere a deficitului bugetar.
Cele mai mari deficite au înregistrat Grecia, 10,6% din PIB, Irlanda, 10,1% din PIB, Spania, 8,7% din PIB, Marea Britanie, 8,4% şi Letonia, 8,3%.
Deficitul bugetar a ajuns, după primele şase luni din acest an, la 2,7% în ţara noastră, în limita ţintei convenite cu FMI, de 2,73% din PIB. După primele unsprezece luni, acesta a depăşit 6% din PIB. Reamintim că ţinta convenită cu Fondul, pentru întreg anul 2009, este de 7,3% din PIB.
La 2 decembrie, ministrul interimar de Finanţe, Gheorghe Pogea, declara că veniturile bugetare s-au ridicat, în luna noiembrie, la 12,1 miliarde de lei, c