Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încredere în potenţialul echipei

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 14 octombrie 2010 ·

Ieri, doi dintre componenţii echipei „stegarilor” s-au întâlnit cu mass media locală şi şi-au expus punctele de vedere privind principala confruntare care urmează pentru „galbeni-negri”, meciul de lunea viitoare cu echipa din Bănie. Cosmin Năstăsie consideră că echipa are un moral bun şi este pregătită pentru o victorie şi în campionat. „Pentru noi urmează un meci foarte dificil în campionat. Este foarte important să câştigăm acest meci şi să dăm totul pentru cele trei puncte. Avem un moral bun însă pe noi este o mare presiune, pentru că nu am câştigat cam de mult în campionat. Avem mare nevoie de victorie şi ne dorim cu toţii să depăşim această perioadă dificilă. Ne confruntăm cu probleme la finalizare însă sunt convins că vor veni şi golurile. Aştept momentul descătuşării şi asta poate fi chiar de luni”.

Atacantul Lamine Diarrassouba este şi el convins că stegarii se vor putea impune în faţa formaţiei din Bănie: „Ştim că ne aşteaptă un meci dificil, dar noi nu avem decât varianta victoriei. Suntem cu toţii concentraţi la acest joc. Ne-am pregătit foarte bine în această perioadă. Va trebui să ne luptăm şi să dăm totul pentru obţinerea celor trei puncte puse în joc. Este adevărat că este un blocaj la echipă datorită faptului că nu am reuşit să înscriem deşi ne-am creat destule ocazii. Lucrăm bine la antrenamente şi sunt convins că vom trece peste această perioadă dificilă. Personal voi da totul pe teren pentru că îmi doresc să ajut echipa să câştige acest meci”. Ieri, doi dintre componenţii echipei „stegarilor” s-au întâlnit cu mass media locală şi şi-au expus punctele de vedere privind principala confruntare care urmează pentru „galbeni-negri”, meciul de lunea viitoare cu echipa din Bănie. Cosmin Năstăsie consideră că echipa are un moral bun şi este pregătită pentru o victorie şi în campionat. „Pentru noi urmează un meci foarte dificil în campionat. Este foart

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 28 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 18 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum o ora
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°