....nu am spus-o eu. Ci un cititor care postează des comentarii pe site-ul Presseurop, "sugar_free": "ultimele state UE care nu au drept de muncă pentru cetăţenii lor pe întreg teritoriul european sunt România şi Bulgaria, care joacă în prezent rolul de Mexic al restului Europei". De cugetat, cred eu.
O împrejurare destul de ciudată a făcut posibilă o coincidenţă "fericita": articolul lui Ovidiu Nahoi, despre noile frontiere Schengen, din Dilema Veche, alături de un articol al El País, despre "Elveţia care se închide". In aceeaşi zi, pe acest site, tratând aceeaşi temă/teamă şi dând dreptate jurnalistului român, care se întreba
dar, pînă la urmă, cine va decide asupra situaţiei excepţionale? Guvernele, cel puţin în primă instanţă. Şi aici există riscul ca decizia să nu aibă la bază întotdeauna considerente de ordin tehnic, ci şi politic. Cu alte cuvinte, ameninţările pot fi „exagerate“, să spunem, din considerente electorale...
Cât despre cititorul cu pricina, el continuă, amar: "doar că în acest caz noi pretindem că le acordăm aceleaşi drepturi ca celorlaltor cetăţeni europeni, doar pentru a ne păstra imaginea de buni europeni". Cred că ar merita să aruncaţi o privire pe comentariile care urmează acest articol.
Iar dacă aţi făcut-o, citiţi aici articolul despre "Elveţia care se închide". Căci votul în favoarea unei înăspriri a dreptului la azil, pe 9 iunie, este primul dintr-o serie de referendumuri în privinţa primirii străinilor. Odinioară deschisă imigranţilor, Confederaţia ar putea, sub presiunea crizei, să-şi redefinească identitatea.
"În vagoanele de clasa întâi nu există niciun loc liber. Este şapte dimineaţa, într-o joi, în trenul care uneşte Zürich, centrul financiar elveţian, cu Berna, capitala. În aproape orice ţară ar fi imaginea unui tren plin, fără doar şi poate. Nu în Elveţia.
În această insulă
