Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crema PSD-ului huiduita la Iasi la botezul fetitelor europarlamentarului Catalin Ivan

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

Câteva zeci de persoane, între care ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi europarlamentarul Daciana Sârbu, au participat, sâmbătă seară, la botezul celor trei fetiţe ale europarlamentarului PSD Cătălin Ivan, la o biserică din Iaşi, unul dintre naşii copiilor fiind europarlamentarul Corina Creţu.

Slujba religioasă, care a început în jurul orei 19.00 şi a durat o oră, a avut loc la Biserica "Bărboi," situată în centrul municipiului Iaşi, potrivit Mediafax.

Naşi ai celor trei fetiţe sunt europarlamentarul PSD Corina Creţu şi medicul Răzvan Socolov şi soţia acestuia, care sunt naşii de cununie ai soţilor Ivan.

Premierul Victor Ponta era aşteptat şi el la biserică, însă nu a mai ajuns, la ceremonie fiind prezentă Daciana Sârbu.

În timpul slujbei religioase în faţa bisericii au protestat aproximativ 20 de angajaţi disponibilizaţi de la CET Iaşi. Oamenii au spus că au venit acolo întrucât ştiau că va fi prezent şi premierul Victor Ponta, căruia voiau să îi reamintească faptul că în luna mai le-a promis, la Iaşi, că Guvernul le va acorda salariile compensatorii restante, lucru care nu s-a întâmplat.

"Am vrut să îi aducem aminte premierului ce a promis la Iaşi în 31 mai, când ne-am întâlnit la Mitropolie. Din păcate însă, nu a venit, e posibi să fi aflat că suntem noi aici", a declarat Virgil Iordache, unul dintre protestatari.

Oamenii au plecat din faţa bisericii cu puţin timp înainte de terminarea slujbei.

La ora transmiterii acestei ştiri, ceremonia religioasă se încheiase, participanţii mergând la un restaurant din oraş, unde va avea loc o petrecere.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a precizat că la petrecere nu vor partipa foarte multe persoane, printre invitaţi numărându-se şi colegi din liceu şi facultate.

"Nu am făcut invitaţiile în funcţie de criteriul politic sau administrativ. Nici nu am emoţii pentru că voi fi între p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

George Simion: Apeluri telefonice false date în toată ţara ca să descurajeze votanţii AUR

Mediafax acum 2 ore
„Răspândirea de mesaje mincinoase nu e pedepsită? Mii de oameni m-au alertat în ultimele zile că au primit apeluri telefonice false! Frica de AUR naşte idei revoltătoare în mintea celor care ştiu că în 2024 îşi pierd scaunele moi, că toate sinecuril

200 de oameni au fost ucişi de inundaţii masive din Afganistan

Mediafax acum 24 minute
Peste 200 de persoane au fost ucise şi mii de case au fost distruse sau avariate în provincia Baghlan, când ploile abundente de vineri au declanşat inundaţii masive, a declarat un reprezentant al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU. Nu

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 5 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°