Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin vrea sa-i convinga pe rusi sa bea mai putina vodca si sa fumeze mai putin

Publicat in Ziare.com, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Vladimir Putin a demarat cea mai mare campanie pentru sanatatea publica de la esecul fostului presedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, de a limita consumul excesiv de alcool si tigari.

Marti, la parlamentul rus a fost depusa o lege prin care se va interzice fumatul in locurile publice, reclamele la tigari si vanzarea acestora la chioscuri. Proiectul vine in urma unor masuri menite sa limiteze consumul de alcool, pe locul al patrulea in lume, cum ar fi cresterea taxelor.

Fumatul si consumul de alcool ucid anual peste 900.000 de rusi, Federatia Rusa fiind a doua cea mai mare piata mondiala pentru tigari si alcool, conform statisticilor oficiale. Populatia tarii, de 143 milioane de persoane, este cu 5% mai mica fata de 1991, cand s-a prabusit Uniunea Sovietica.

"Putin si-a fixat ca scop personal sa inverseze trendul de scadere a populatiei prin incurajarea unui stil de viata mai sanatos. Dar daca privim la istoria noastra, Gorbaciov nu a avut succes cu treaba asta", a declarat Serghei Markov, un fost parlamentar al partidului Rusia Unita, aflat la guvernare.

Campania lui Putin risca, insa, sa incurajeze rusii sa consume tigari si bauturi contrafacute, afirma analistii pietei tutunului si alcoolului. Vanzarile ilegale de vodca, al carei pret este de mai putin de un dolar pentru o jumatate de litru, vor creste cu 60%, estimeaza analistii. De asemenea, si comertul ilegal cu tigari va creste cu 40%.

Premierul Dimitri Medvedev a atacat, pe 16 octombrie, principalele companii producatoare de tigari, Philip Morris International, British American Tobacco, Japan Tobacco si Imperial Tobacco Group, invinovatindu-le ca au creat depedenta fata de tigari pentru milioane de femei si copii, inca din anii '90. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 39% dintre rusi fumeaza in mod regulat.

De asemenea, cinci compan

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian

Mediafax acum 46 minute
UPDATE Spania va recunoaşte un stat palestinian începând cu 28 mai, a anunţat premierul spaniol Pedro Sánchez. UPDATE Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat miercuri: „Nu poate exista pace în Orientul Mijlociu dacă nu există recunoaştere”

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 58 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Romgaz primeşte ratingul „BBB-” cu perspectiva stabilă de la agenţia de evaluare Fitch. Este o premieră

Mediafax acum 21 minute
„Planuri mari pentru CAPEX: Romgaz are planuri ambiţioase de a dezvolta Neptun Deep, un proiect offshore de mare adâncime în Marea Neagră din România. Romgaz a achiziţionat o participaţie de 50% în proiect de la Exxon Mobil pentru 1 miliard de euro

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°