Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Războiul dintre Mitropolia Ardealului şi firma Cibinul ajunge la Instanţa Supremă

Publicat in Adevarul, joi 29 aprilie 2010 · ·

Prima înfăţişare va avea loc în luna septembrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Directorul societăţii spune că suma cerută de Mitropolie este mult prea mare şi consideră gestul ÎPS Laurenţiu Streza drept unul total necreştinesc.

CITIŢI ŞI

Copil în vârstă de 18 luni agresat cu brutalitate la Mediaş de concubinul mamei

Minor lovit de maşină în centrul Sibiului

Reprezentanţii SC Cibinul SA, sunt în continuare în proces cu reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului, în ceea ce priveşte datoria de aproape 500.000 de dolari, pe care aceştia din urmă au cerut-o pentru închirierea fortului Hotel Bulevard. Lucian Degan, directorul societăţii, spune că au făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca prima înfăţişare să aibă loc în 7 septembrie. „Când am depus cererea, s-a aprobat şi suspendarea provizorie a hotărârii judecătoreşti de executare silită, până la soluţionarea cereri. Noi ne-am apărat cauza, iar o decizie se va lua în urma acestui recurs“, ne-a spus acesta.

Suma cerută, mult prea mare

Motivul pentru care reprezentanţii firmei au decis să conteste decizia este că suma pe care Mitropolia o cere este mult prea mare. „ Ei solicită pentru cei trei ani de folosinţă suma de 1,613,653 de lei, o sumă exagerată din punctul nostru de vedere, iar din acest lucru rezultă lăcomia lor. Mai mult chiar, noi le-am dat, la vemea respectivă, suma de 160.000 de lei, care reprezenta contravaloarea chiriei la vremea respectivă, însă au refuzat să o primească“, a completat Lucian Degan.

„Un gest total necreştinesc“

În plus, Lucian Degan spune că ÎPS Laurenţiu Streza a făcut un gest total necreştinesc, prin apariţia în presă şi sfătuirea preoţilor de a întrerupe orice legătură cu omul de afaceri Ilie Carabulea. Potrivit directorului societăţii sibiene, faptul că firma aparţine holdingului Atlassib

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 51 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 24 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 29 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 5 minute
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 33 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°