Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prăpăd la o stână din Vulcan

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 21 iulie 2007 ·

Un alt urs a atacat ieri la Vulcan. De această dată a intrat într-o stână, unde a ucis nu mai puţin de opt oi. Alte 16 animale au dispărut, cel mai probabil fiind omorâte tot de urs, care a tras leşurile în pădure. Ciobanii s-au chinuit să alunge fiara mai bine de două ore şi spun că au scăpat cu viaţă datorită câinilor pe care îi aveau la stână şi care au hăituit ursul.

Prima oprire: o

casă de vacanţă

Animalul a distrus mai întâi o casă de vacanţă din Vulcan. A spart geamurile şi a răvăşit mai multe lucruri. Apoi a vrut să intre într-o altă curte, dar a fost împiedicat de un gard de metal. „L-am văzut că s-a dus la casa de peste drum şi a spart pe acolo câteva geamuri. Apoi a venit la mine la poartă. A încercat să intre, dar nu a reuşit să îşi bage decât capul printre sârme. A văzut că nu poate să intre şi apoi a răsturnat un coş de gunoi, care se afla la intrarea în curte. L-am văzut foarte bine. Nu era foarte mare ursul. Era închis la culoare şi cred că era flămând”, ne-a spus paznicul unei case de vacanţă din Vulcan.

„Vai, domnul meu, a fost jale pe aici!”

Spre miezul nopţii ursul s-a dus la o stână aflată în apropiere. Aici a făcut prăpăd. A reuşit să rupă ţarcul şi a ucis nu mai puţin de opt oi. „Vai, domnul meu, a fost jale pe aici. A venit şi a intrat direct la oi. A început că arunce cu ele în toate părţile. Le-a nimicit. Opt dintre ele sunt moarte. De alte 16 nu mai ştiu nimic. Au dispărut, probabil că sunt moarte prin pădure. Am încercat să îl alungăm, dar nu am reuşit. Am avut mare noroc cu cei patru câini pe care îi avem aici. Au hăituit ursul şi apoi, din cauza câinilor, a plecat. Era destul de mare. Cam cât un măgar, dacă e să fac o comparaţie”, ne-a declarat Gheorghe Florea, cioban la stâna atacată de urs.

Oamenii se tem că ursul s-ar putea întoarce

Oamenii spun că abia au scăpat cu vi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°