Acest caz a fost rezolvat şi este relatat de colegul şi de prietenul meu, colonelul (r) Dumitru Bucur, fost şef al judiciarului de la Miliţia municipiului Oradea.
Acest caz a fost rezolvat şi este relatat de colegul şi de prietenul meu, colonelul (r) Dumitru Bucur, fost şef al judiciarului de la Miliţia municipiului Oradea.
21 aprilie 1980. În aşteptarea celui despre care ofiţerul de serviciu mă anunţase că sosise şi avea să fie condus la mine, mi-am aruncat privirea spre rezoluţia şefului. Era depusă pe un fluturaş de hârtie, prins cu o agrafă de reclamaţie. Deşi în atribuţiunile mele nu intra şi investigarea cazurilor de dispariţie de la domiciliu a unor persoane, totuşi şeful îmi repartiza, e drept mai rar, şi câte un astfel de caz.
“Investigaţii şi convorbire. T. 3 zile”. Atât cuprindea rezoluţia. T. însemna termenul pe care-l oferise să-i raportez dacă dispariţia femeii din sesizare puta fi considerată suspectă şi, drept urmare, cazul îmi rămânea mie ori lucrurile se lămureau şi reclamaţia se clasa.
Investigaţii şi căutări
Din investigaţii nu obţinusem nici un rezultat. Femeia era de negăsit. O căutase şi reclamantul, concubinul dispărutei. Acesta se numea Iosif Kerekes, iar concubina Maria Enciu. Ambii locuiau înr-o căsuţă, compusă dintr-un mic hol şi o cameră de 2x3 m. Locuinţa celor doi parcă se ascundea după cele câteva apartamente aflate pe partea stângă a curţii.
Holul era aproape nemobilat. În cămară, în stânga uşii, o sobă de teracotă; lângă perete, un pat, iar pe dreapta, fereastra ce da spre o mică grădină şi o masă.
Împreună cu maiorul Ştefan Saray, un bun ofiţer criminalist, am cercetat cele două încăperi. Concubinul ne urmărea mişcările cu priviri descumpănite, mirate, nerealizând ce căutam. Stătea pe marginea patului, cu mâinile pe genunchi.
La ieşirea din încăpere, nu ştiu nici acum