Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriarhul Daniel, la căpătâiul IPS Epifanie Norocel, mort în urma unei embolii pulmonare

Publicat in Mediafax, miercuri 9 ianuarie 2013 · ·

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ajuns miercuri seară la Buzău, la căpătâiul Înalt Preasfinţitului Epifaniei Norocel, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, care a murit luni seară în urma unei embolii pulmonare.

Preafericitul Părinte Daniel a ajuns la Buzău miercuri, în jurul orei 20.00, însoţit de numeroşi înalţi prelaţi, episcopi şi arhiepiscopi din toate zonele ţării, care vor asista, joi, la funeraliile arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, care a condus bisericile din cele două judeţe în ultimele trei decenii.

La ora transmiterii acestei ştiri, PF Daniel oficiază o slujbă la căpătâiul lui Epifanie Norocel, urmând ca joi să oficieze slujba de înmormântare a ierarhului trecut la cele sfinte luni seară, la vârsta de 80 de ani.

Sute de credincioşi, dar şi numeroase oficialităţi locale, în frunte cu primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, cu prefectul de Buzău, Gabriel Baltă şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Cristi Bâgiu, se află, miecuri seară, în Catedrala arhiepiscopală, unde are loc slujba susţinută de PF Daniel.

În Catedrala arhiepiscopală va fi înmormântat, joi, Epifanie Norocel, într-un mormânt pe care acesta şi l-a pregătit încă din timpul vieţii, lăcaşul de cult de o mărime impunătoare fiind ctitoria de suflet a arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel.

Slujba de înmormântare a înaltului ierarhi va avea loc joi, între orele 11.00 şi 13.00, şi va fi oficiată de înalţi ierarhi în frunte cu PF Daniel.

Ceremonialul religios va putea fi urmărit de enoriaşi, care sunt aşteptaţi în număr foarte mare, de pe un ecran de mari dimensiuni care va fi instalat în curtea catedralei. În incinta lăcaşului de cult vor acea acces doar feţele bisericeşti şi autorităţi locale care vor intra pe bază de invitaţie.

La înmormântarea lui Epifanie Norocel, Arhiepisco

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 44 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 27 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°