Acuzat că el însuși coordona furturile de motorină din Triajul Dej, agentul-șef Vasile Câmpan a preferat să scrie negru pe alb că făcea sex cu amanta în birou în timp ce hoții dădeau spargerile la vagoanele-cisternă. Sursa: SHUTTERSTOCK
Agentul şef Vasile Câmpan, poliţistul care trebuia să păzească transporturile feroviare, se iubea cu amanta chiar în sediul postului de poliţie Dej Triaj, cea mai mare gară de marfă din nord-vestul României.
Procurorii susţin că agentul Vasile Câmpan era şeful reţelei de hoţi care, în mai puţin de trei luni, a furat din vagoanele cisternă peste 50 de tone de motorină. În schimb, poliţistul se apără şi spune că prezenţa lui în postul de poliţie se datorează aventurii extraconjugale.
Angajaţii CFR Dej ştiau că poliţistul se închide cam des cu amanta în sediul postului de Poliţie, dar nimeni nu a văzut niciodată nimic concret. Aceasta până când chiar agentul Câmpan a recunoscut.
Mărturisire comică: mi-am înşelat nevasta
Ultima partidă de amor din Postul de Poliţie Dej ar fi avut loc chiar în noaptea de 27/28 iulie, atunci când mai mulţi angajaţi ai triajului au fost prinşi în flagrant în timp ce furau motorină. „În noaptea în care s-a realizat flagrantul nu eram de serviciu. De altfel, nu eram de serviciu nici anterior, în datele la care s-au mai comis astfel de fapte. Am o prietenă cu care am o relaţie de trei ani. Singura mea legătură cu faptele petrecute în noaptea de 27/28 iulie era prezenţa maşinii mele pe peron. Acolo parcam maşina, iar în noaptea respectivă m-am dus la birou pentru că acolo m-am întâlnit cu prietena mea, iar maşina era parcată în acel loc, ca un alibi faţă de soţia mea”, se apără agentul Câmpan.
Câmpan a precizat negru pe alb că făcea sex cu amanta în birou în mod frecvent pentru că era singurul mod în care se putea apăra de acuzaţiile procurorilor. În rechizitoriu, aceştia au sublini