Istoricul F. Braudel nu a fost primul şi nici ultimul care a vrut să arate că Europa contemporană este rezultatul căii de dezvoltare a „capitalismului european". În ultimele decenii ale veacului trecut s-a intenţionat demonstrarea existenţei unui adevărat „excepţionalism european", pornindu-se de la virtuţile pieţelor şi capitalismului de pe Vechiul Continent.
Crescuţi într-o astfel de percepţie, liderii politici şi economici europeni de azi nu înţeleg cum asemenea evoluţii au generat criza profundă din zilele noastre şi, ca atare, nici nu găsesc remediul potrivit. Între timp, pieţele şi economiile asiatice, americane etc. sunt preocupate de competitivitatea globală şi de repoziţionarea actorilor statali şi non-guvernamentali într-un complex proces de restructurare a sistemului internaţional.
„Capitalism vestic"
Menţinerea unei stări confuze, prelungită inexplicabil de mult timp, amânările şi ezitările decizionale succesive, adesea motivate şi explicate prin derularea unor momente electorale în state membre sau chiar în constituenţe regionale din Uniunea Europeană, au creat îngrijorare pronunţată nu doar în interiorul Uniunii, dar şi la nivel global. În contextul existenţei unui sistem de interacţiuni la scară intercontinentală, este de înţeles interesul multor actori internaţionali faţă de „mersul crizei europene", aşa cum s-a văzut şi la recenta reuniune G8 (liderii unor importante puteri economice ale lumii).
Dar şi opinia publică mondială se întreabă ce se întâmplă cu Uniunea Europeană, de ce liderii statelor membre şi ai instituţiilor comunitare practică doar jocuri periculoase cu soarta economiei europene? Un ziar din Tokyo, destul de consultat de mediile analitice internaţionale, chiar constată că liderii europeni, dar nu numai ei, se ţin de fleacuri în timp ce „capitalismul arde".
Înşiruind cazuri neobişnuite, precum insuccesul co