Ciprian Deac aşteaptă cu nerăbdare meciul cu "U" Cluj. Are şi de ce: a jucat doar 8 minute în derby-ul Ardealului, în urmă cu aproape 6 ani. Ştie că atmosfera unor asemenea partide nu are concurenţă.
Ciprian Deac ar putea fi pentru prima dată titular într-un derby cu "U"Cluj. Speră ca naşul Trică să-l bage la joc. N-a apucat să simtă prea mult atmosfera unui meci cu rivala din oraş, pentru că a jucat o singură dată, în decembrie 2007. Atunci l-a înlocuit chiar pe Trică, în minutul 82. Bineînţeles că Cipri Deac speră ca CFR să bată pentru suporteri, mai cu seamă că fanii n-au văzut nicio victorie a favoriţilor, în 2013, în Gruia. „Sper să obţinem victoria pentru noi, pentru suporteri pentru că merită acest lucru. După cum ştiţi, nu am câştigat niciun meci oficial acasă, în acest an, aşa că ne dorim să o obţinem cel puţin acum, pe final, în faţa rivalei”, a afirmat Deac.
Egalul nu este o variantă pentru fostul internaţional, mai ales într-un joc acasă, în faţa Universităţii. „Nu cred că te poţi gândi să termini la egalitate cu Universitatea, noi vom intra pe teren cu gândul doar la victorie. Niciodată nu ne vom gândi să intrăm pe teren propriu ca să facem meci nul”, a mai spus Deac. Mai multe detalii despre acest subiect puteţi afla în această seară, la ştirile Sport LOOK, care vor fi difuzate de LOOK TV, de la ora 18.45.