O rachetă a militanţilor islamişti a lovit marţi Palatul prezidenţial din Kabul şi alta a vizat sediul poliţiei din capitala afgană. Atacul nu a provocat victime omeneşti. Citiţi şi:
VIDEO Testul democraţiei în Afganistan: prezidenţiale cu fraude şi rebeliune
Nu se ştie dacă preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, se afla în complex în momentul atacului.
Primul proiectil a produs pagube în ultrafortificatul complex prezidenţial din centrul capitalei afgane, iar cel de-al doilea tir a lovit sediul central al poliţiei, situat în apropiere.
Potrivit Sky News, rachetele au lovit o bucătărie şi o aripă cu dormitoare a palatului prezidenţial. " Este un mesaj, un mesaj provocator din partea grupărilor militante insurgente, că pot organiza astfel de atacuri în capitală oricând şi oriunde vor, chiar şi în palatul prezidenţial ", a adăugat corespondentul.
Atacul vine cu două două zile înaintea alegerilor prezidenţiale. Insurgenţii islamişti care vor să submineze buna desfăşurare a scrutinului, au atacat Kabulul de două ori cu rachete de la începutul lunii.
Militanţi islamişti au lansat sâmbătă cea mai violentă operaţiune din ultimele cinci luni, la Kabul: un kamikaze s-a aruncat în aer în faţa cartierului general al NATO, provocând moartea a şapte afgani şi rănind zeci de persoane.