Ghenele de gunoi ale celor circa 60.000 de blocuri din România ar putea fi desfiinţate, iar românii vor fi nevoiţi să colecteze selectiv gunoiul menajer. Anunţul a fost făcut de Silvian Ionescu, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), în cadrul unui seminar pe teme de urbanism.
"Comisia Europeană ne-a făcut albie de porci pentru că în România se colectează selectiv doar 1% din gunoaie, în timp ce media în Uniunea Europeană este de 24%. Din cauza ghenelor, 5,5-6 milioane de români nu colectează selectiv deşeurile. Soluţia e desfiinţarea lor", a declarat Ionescu. El a adăugat că în Ungaria aceste probleme au fost deja rezolvate, iar polonezii "mai au puţin şi reuşesc".
În locul ghenelor vor fi înfiinţate platforme betonate pe care vor fi amplasate containere pentru colectarea separată a deşeurilor. Investiţia totală este estimată la 1,8 miliarde de euro, fonduri despre care Ionescu spune că nu ştie de unde ar putea fi luate, dar că "o colectare selectivă înseamnă bani".
"Pe unguri i-a costat circa 30.000 de euro pentru fiecare bloc. În România există 60.000 de blocuri, care au în medie 3-4 scări şi 4-5 etaje", a mai spus Ionescu.
Comisarul general al GNM a mărturisit că problema colectării selective a gunoaielor este "cel mai mare coşmar pe care îl are de doi ani" şi că, în opinia lui, situaţia s-ar putea rezolva "cu biciul". "Mediul se apără cu educaţie, cu prevenire şi cu biciul", a mai spus Ionescu, precizând ulterior că biciul este amenda.
Ideea desfiinţării ghenelor de gunoi nu poate fi pusă în practică în România, a declarat pentru gândul Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România. "Deja există containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Problema nu este la cei care aruncă gunoiul, este la gunoieri, care au luat respectivele containere şi au amestecat conţinutul lor când l-au v