Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Biserică militară de un milion de euro

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

Construcţia clădirii a început în 2000 şi a costat până acum 500.000 de euro. Pentru finalizare este nevoie de aceeaşi sumă.

Biserica militară, construită de pompierii din judeţul Suceava împreună cu Poliţia Municipală, va fi îmbrăcată în aur de 24 de karate. Vor fi împodobite cu preţiosul metal catapeteasma, fondul picturilor murale, cât şi baldachinul unde vor sta o parte din Moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Inserţiile îi vor costa pe ctitorii lăcaşului de cult 60.700 de euro.

„Până în prezent s-au cheltuit 500.000 de euro pentru construcţia din temelii. Ne mai trebuie în jur de 300.000 de euro pentru pictură şi restul lucrărilor. Doar catapeteasma costă 26.000 de euro, 16.000 foiţele de aur şi 10.000 manopera picturilor deoarece vor fi 55 de icoane“, a precizat Ovidiu Iacob, preot militar la Biserica „Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“.

Fundaţia, turnată de militarii în termen

Construirea lăcaşului de rugăciune a început acum 9 ani. La 16 aprilie 2000, pompierii, poliţiştii şi jandarmii din Suceava au pus umăr de la umăr şi au demarat proiectul. „La început au fost şi cei de la Jandarmerie. S-au retras acum trei ani şi am rămas doar noi, pompierii şi Poliţia Municipală. Avem şi în sediu o capelă în care se rugau pompierii şi unde se ţineau slujbe“, a explicat Marius Tăuţeanu, comandant locţiitor.

Deoarece mâna de lucru este foarte scumpă, zidurile au fost ridicate de către militarii în termen, iar iniţiatorii proiectului au donat bani până şi din propriile salarii. Chiar şi aşa cheltuielile au fost însemnate. Picturile murale costă 40 euro pe metrul pătrat, ceea ce aduce întreaga manoperă la preţul de 36.000 de euro.

Nici vitraliile nu sunt mai ieftine, fiind nevoie de 35.000 de euro. „Cupola noastră este cea mai mare din oraş, are 12 geamuri pe care dorim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 46 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 48 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 24 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 33 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°