Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cultură de cannabis, descoperită într-un apartament din Petroșani

Publicat in CityNews Alba, vineri 17 mai 2013 ·

Droguri de mare risc, cultivate într-un apartament din Petroșani. Polițiștii petroșăneni au identificat un bărbat din localitate care într-un apartament închiriat pe strada Aleea Florilor cultiva droguri de mare risc.

Polițiștii au descoperit în imobilul de pe Aleea Florilor din Petroșani 12 ghivece cu cannabis.

”În urma sesizării, întrucât anterior acestei date, numitul B. A. E. a mai fost cercetat în mai multe rânduri pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de legea 143/2000, fiind chiar arestat şi condamnat definitiv, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia s-au deplasat la faţa locului, iar în urma efectuării cercetării la faţa locului au fost identificate un număr de 12 ghivece, fiecare având câte o plantă de cannabis de aproximativ 1 – 1,2 m. În jurul ghivecelor au fost descoperite dispozitive de iluminat artificial precum şi dispozitive de aeraj şi păstrare a umidităţii aerului, toate specifice unei culturi de cannabis indoor. De asemenea, au mai fost descoperite un cântar de precizie, folosit pentru porţionarea drogurilor, o cantitate de peste jumătate de kilogram de cannabis pregătit pentru valorificare pe piaţa de profil, precum şi un număr de 11 comprimate de culoare portocalie care în urma efectuării analizelor de laborator s-a dovedit a fi amfetamină. În urma efectuării controlului corporal al susnumitului a fost găsit un plic de tip ziplock ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă, care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi ketamină cristalizată”, a declaratTraian Berbeceanu, comisar-șef BCCO Alba Iulia

Bărbatul a fost reținut de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc. Ulterior, Tribunalul Hunedoara a emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile pe numele lui B. A. E.

Monika Baciu

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°