Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Focşani mai bagă 125 000 de euro în reabilitarea Şcolii „Ştefan cel Mare” care a înghiţit deja 4 milioane de euro din fonduri europene

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

Municipalitatea vrea astfel să ascundă sub preş faptul că arhitectul proiectului de reabilitare a omis să includă şi alte lucrări.

Cea mai mare unitate de învăţământ din Focşani, Şcoala „Ştefan cel Mare”, cu peste 1200 de elevi, situată chiar în centrul oraşului, a beneficiat de un proiect de reabilitare şi modernizare cu fonduri europene în valoare de aproximativ patru milioane de euro, din care cofinanţarea eligibilă din partea Primăriei Focşani se ridică la 262.437 de lei, adică un procent de 2% din lucrare.

Se pare că banii europeni foarte mulţi nu s-au dovedit suficienţi pentru finalizarea lucrărilor, astfel că în şedinţa de astăzi a consiliului municipal primarul propune suplimentarea fondurilor cu încă 547.796 de lei, adică 125.000 de euro.

„Având în vedere faptul că prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 nu se finanţează şi lucrările exterioare de sistematizare verticală, împrejmuire, respectiv lucrări de refacere a terenurilor de sport şi accesele pietonale interioare, propunem aprobarea acestora", se arată în raportul care se află la mapa consilierilor locali.

30.000 de lei sunt aprobaţi pentru un nou proiect în acest sens.

În luna martie, edilii Focşaniului recunoscuseră că arhitectul a uitat să includă în proiect lucrările de zugrăvit.

„Este o scăpare în proiect la capitolul buget. Acum se analizează capitolul diverse pentru a se vedea în ce cotă se poate finanţa de acolo, diferenţa fiind suportată de la bugetul local. Nu s-a făcut o estimare a costurilor, pentru că bugetul local este abia în curs de pregătire şi aprobare şi vor fi incluse cerinţele pentru finalizarea proiectului. Lucrările vor fi terminat oricum, pentru că indiferent de scăpări ne-am angajat, prin contractul semnat, să acoperim orice cheltuieli suplimentare”, a precizat atunci Dan Cazaciuc, purtător de cuvânt al Primăriei Focşani.

Mai pute

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°