Cunoscutele probleme pe care le ridică băile din apartamentele de bloc sunt cele legate de suprafeţele reduse.
Dacă spaţiul insuficient este dublat de o arhitectură defectuoasă care îl gestionează, atunci şi gravitatea problemelor se amplifică. Pentru găsirea unor soluţii acceptabile va trebui să acţionaţi în două direcţii. Întâi de toate, trebuie acţionat în vederea suplimentării spaţiului util al băii. Acest lucru este destul de greu de pus în practică din cauza structurii acestui tip de locuinţe. Dacă însă extinderea este posibilă, atunci şi confortul va avea de câştigat.
A doua categorie de soluţii vizează amenajarea spaţiului. Aici putem identifica două tipuri de rezolvări care se găsesc într-o strânsă relaţie de interdependenţă. Este vorba, mai întâi, de dimensiunile şi formele obiectelor sanitare pentru care se optează, iar mai apoi de locul în care acestea vor fi amplasate.
Gestionate inteligent, aceste două categorii de soluţii pot creşte simţitor gradul de funcţionalitate al sălii de baie şi, implicit, confortul acesteia.
Baia apartamentului pe care îl prezentăm aici a beneficiat de toate soluţiile descrise mai sus: spaţiul ei a fost suplimentat, iar obiectele sanitare au fost, în parte, reamplasate în aşa fel încât imaginea finală a fost radical îmbunătăţită.
Suplimentarea spaţială a fost facilitată de faptul că accesul din hol în baie era intermediat de un oficiu cu o suprafaţă de 1,8 mp. Uşa dintre oficiu şi baie a fost eliminată împreună cu partea superioară a peretelui despărţitor. Partea inferioară a acestuia (cu înălţimea de 1m) a fost păstrată pentru a îndeplini un dublu rol: să izoleze maşina de spălat în ansamblul încăperii şi să izoleze vizual vasul de toaletă. În ceea ce priveşte a doua categorie de soluţii, aici trebuie să amintim că vasul de WC a fost repoziţionat şi că toate obiectele sanitare au fost în