Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Ciprian Oprişan: Face performanţă pe munte şi la Salvare

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iulie 2009 ·

Pietreanul a fost mai întâi salvamontist, iar acum descarcerează victime ale accidentelor rutiere. În timpul liber practică alpinismul şi escalada

Ciprian Oprişan a absolvit Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi şi are un master în Drept la Universitatea „Titu Maiorescu“ Bucureşti. În ciuda importantelor diplome de studiu obţinute, nemţeanul lucrează din 2006 la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Este angajat ca servant, cu gradul de plutonier, pe maşina de descarcerare.

„Este o meserie nobilă. Nu este uşoară, trebuie să ai pregătire fizică şi teoretică. Nicio intervenţie nu seamănă cu alta. Însă trebuie să ai stăpânire de sine, să iei hotărâri imediat“, spune Ciprian. A fost angajat iniţial ca servant pe maşina pentru stins incendii.

A trecut, tot ca servant, pe maşina de descarcerare după ce, în 2007, a fost la un curs de medicină de urgenţă pentru defibrilare semiautomată şi descarcerare, şi apoi a urmat un stagiu de perfecţionare în Franţa. Înainte de a ajunge la ISU, Ciprian s-a remarcat într-un alt domeniu, cel al alpinismului. Pasiunea pentru munte a început pe la şapte ani, iar escaladele din clasa a XI-a.

Salvamontist la „fără frecvenţă“

„Prin 1995, am intrat ca voluntar în echipa Salvamont Neamţ, prima dată pe treapta numită simpatizant, apoi ca aspirant. După examenele de vară şi de iarnă, am devenit salvamontist plin. Când, după liceu, am plecat la Iaşi, la facultate, făceam naveta pe Ceahlău, unde, o dată la o lună, formam patrula numărul trei, de vineri până duminică seara. În perioada de vară, când eram în vacanţă, făceam câte zece zile de permanenţă pe munte“, îşi aminteşte Ciprian.

Vrea să ajungă ofiţer la ISU

A continuat escalada în Iaşi, cu căţărări la Repedea şi la Bucium. După aceea a mers în Cheile Turzii şi în Cheile Bicazului. „Vara îmi făceam vacanţele în Ceahlău, în Rarău,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Uniunea Europeană anunţă un ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban în încercarea de a reduce fluxul de migranţi

Mediafax acum 39 minute
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Liban. Uniunea Europeană speră că pachetul de ajutor va contribui la oprirea fluxului de migranţi către Europa.

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 26 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 2 ore
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

POLITICO: Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, la Paris, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping

News.ro acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO. Întâlnirea neoficială şi confidenţială

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 21 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 2 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°