Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima strigare pentru un Revelion pe pârtie

Publicat in Adevarul, duminică 5 decembrie 2010 ·

Staţiunile montane Straja şi Parâng sunt ocupate în proporţie de 80 la sută pentru petrecerea dintre ani. Primele rezervări s-au făcut din luna octombrie. Preţul unui sejur se învârte în jurul sumei de 1.000 de lei pentru o persoană.

Hunedorenii care vor să-şi petreacă noaptea dintre ani pe pârtie trebuie să se grăbească. Staţiunile montane din judeţ îi strigă la un ultim apel pe cei interesaţi, întrucât aproape 80 la sută din cabane şi pensiuni sunt deja ocupate. Primele rezervări s-au făcut începând cu luna octombrie.

„Mai avem doar trei camere libere, două cu patru paturi, iar una cu şase. Sejurul începe pe 29 decembrie 2009 şi se încheie pe 2 ianuarie 2011. Pentru suma de 1.000 lei pentru o persoană, clienţii beneficiază de trei mese pe zi şi o masă festivă în noaptea de Revelion”, a declarat Adriana Holobuţ, reprezentantă a cabanei Montana din Straja.

Hunedoreanca a adăugat că localul dispune, în schimb, de suficiente locuri de cazare pentru Crăciun. Aproape 70 la sută din cabană este încă disponibilă. De data aceasta, pentru patru nopţi de cazare trebuie să scoateţi din buzunar doar 500 de lei, dacă optaţi pentru o cameră cu două paturi. Veţi avea însă regim de demipensiune, adică veţi primi doar două mese pe zi, plus o cină festivă în seara de Crăciun.

Spa în plină iarnă

Nici în Parâng lucrurile nu sunt mai „lejere”. Potrivit lui Dumitru Bârlida, şeful Serviciului Public Salvamont Petroşani, staţiunea este ocupată în procent de 75 la sută. „În acest weekend am delimitat zonele de protecţie pentru turişti, am montat plase pentru a evita eventuale incidente care pot avea loc pe pârtie. În acest sfârşit de săptămână am avut aproape 300 de turişti. Aşteptăm ca numărul lor să crească odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă”, a declarat Bârlida. În Parâng, oferta de Revelion este similară cu cea din Straja în ceea ce priveşte pre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 54 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 54 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°