Garduri joase de piatră, case dobrogene cu cerdac şi păşuni ce se ridică dinspre albia satului în sus pe dealuri. Tufani, Independenţa, Constanţa. Oamenii de pe-aici îşi petrec zilele între maşina de dimineaţă ce vine de la căşăria din Pietreni să adune laptele (doar pe cel de vacă şi de capră, că pe-ăla de oaie nu-l iau), drumurile la "cişmele" (izvoare pietruite), după apă, şi maşina din oborul de la Independenţa, ce trece prin sat duminica de adună ouă pe haine. Reuşesc să supravieţuiască doar cu ajutorul animalelor din bătătură pe care le hrănesc cu ce răsare, dacă dă Dumnezeu ploaie, pe pământurile cu care-au fost înzestraţi după '89. Tufani e locul în care oamenii au produse: carne, lapte, brânză, unt şi ouă - dar n-au ce face cu ele, că n-au cui le vinde.
Curtea umbrită a Mariei Sanda se lasă într-o parte, spre dereaua ce trece pe lângă biserică. Are câteva găini şi doi porci. A avut şi două vaci, însă le-a vândut anul trecut, că din ce lua de pe urma lor nu plătea hrana pe care le-o dădea. Femeia e cătrănită. Mai târziu aveam să-mi dau seama că tot satul e. Cu o seară înainte se anunţaseră măsurile anticriză. Reducerea pensiilor şi a subvenţiilor îi macină rău. "Soţul are 6 milioane. Dacă mai iau şi din ei... ne săturăm!", dă Maria cu obidă din cap.
Şi preţul laptelui, în scădere, e motiv de nemulţumire printre săteni. "Ce să câştigi de pe urma animalelor?", mă întreabă Elena Sanda, turnându-mi într-o cană suc roşu dintr-un bidon de 5 litri. "La 50 de bani cât îţi dau ei (căşăria de la Pietreni) pe litrul de lapte? Astă iarnă a fost 70 de bani, apoi 60, acum 50, de la întâi (n.r. - 1 iunie) or să-l ia pe 40 de bani." Ca într-o veritabilă economie de piaţă, cumpărătorul stabileşte preţul. Că e singurul din zonă. "Două-trei milioane primim pe laptele dat la cisternă într-o lună. Cu ei (n.r. - cu banii) lucrăm pământul, că ne-au împroprie
