Victor Ponta a reuşit performanţa de fi constrâns să retragă doi dintre miniştri numiţi chiar de el în cabinetul pe care îl va conduce (Victor Alistar şi Corina Dumitrescu) chiar înainte de a ajunge în faţa Parlamentului pentru învestire. Startul ar trece drept unul nefericit pentru orice nou Executiv. Episodul ia însă amploare când asta se întâmplă sub privirile atente ale publicului autohton, dar şi sub lupa special şlefuită pentru acest moment a cancelariilor occidentale, extrem de interesate cu privirile la intenţiile strategice ale noii orânduiri. Pe 10 mai, chiar în Parlamentul European, USL are o şansă bună de a repara ceva din ce a stricat în aceste prime zile ale genezei Guvernului Ponta. Să vedem, aşadar, despre ce este vorba.

Pornind de la numirile şi retragerile de miniştri încă ne-miniştri, este de reliefat, în primă instanţă, mesajul contradictoriu transmis de noul premier al României, care întâi construieşte fără un discernământ adecvat unei anumite situaţii, pentru ca apoi să joace cartea înţeleptului de ultim moment, redobândindu-şi simţul orientării abia atunci când îi devine până şi lui clar că sania pe care o trage după el poate scăpa periculos de sub control.

Raportat la provocările de fond care l-ar aştepta de acum încolo pe orice prim-ministru - iar Ponta are neşansa de a prelua cârma ţării într-un moment politic şi economic suficient de delicate - impresia este că avem în faţă un domn premier ale cărui vulnerabilităţi şi limite au devenit vizible mult prea devreme.

Însă cele două mari bâlbe cu care a început guvernul USL (Alistar şi Dumitrescu) chiar înainte de a trece efectiv la treabă nu au legătură doar cu lipsurile, pe de o parte, şi datoriile către terţii care i-au impulsionat cariera, pe de altă parte, ale lui Victor Ponta.

Este mai degrabă vorba de o stare de spirit dominantă de la bun început în PSD (i