Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliardarii de la "Metanef" s-au ridicat pe cadavrul SIDEX

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 5 octombrie 2001 ·

Surse de incredere din cadrul Ministerului de Interne ne-au dezvaluit ca in spatele protestelor sindicale sta un prosper om de afaceri roman, fost candidat la privatizarea de la SIDEX. Nevoit sa se retraga din drumul taifunului ISPAT, Stefan Marginean, capul grupului de firme "Metanef" si lider al federatiei patronale „Metalurgia", nu vrea sa renunte la SIDEX, mai ales ca in combinatul de la Dunare sta sursa nemarginitei sale averi. Astfel incit i-ar fi atras de partea sa, prin diverse mijloace, pe liderii de opinie ai siderurgistilor care au primit misiunea de a-i sicana prin toate mijloacele, inclusiv prin forta (vezi incercarea de blocare a accesului reprezentantilor ISPAT in sediul administrativ al SIDEX) pe oficialii concernului anglo-indian. Acest lucru nu avea cum sa scape neobservat de structurile informative ale statului, care monitorizeaza atent atit protestele sindicalistilor cit mai ales circumstantele in care se produc acestea. Stefan Marginean si-a cladit averea pe seama afacerilor facute la SIDEX din 1992 pina mai deunazi, perioada in care a reusit sa-si ascunda operatiunile de capusa sub pompoasa denumire de casa de comert. Ani de-a rindul, Marginean si ceilalti ca el au obtinut profituri colosale stringind SIDEX in clestele operatiunilor mercantile, condamnindu-l la a fi un simplu „manufacturier", care primea minereuri de la el si apoi ii preda tabla sau alte produse metalurgice. Asa s-a ajuns ca, in timp ce SIDEX era tinut in viata numai cu perfuzii de la buget, "Metanef"-ul isi ridica sedii impozante, iar angajatii si asociatii, vile somptuoase si apartamente de lux. Iar "Metanef" s-a extins, a ajuns la un nivel al cifrei de afaceri de peste jumatate de miliard de dolari, aducindu-i lui Marginean credibilitate in afaceri si parteneri in mai toate tarile, din SUA pina in Pakistan, afaceri cladite pe ruinele metalurgiei romanesti. Dar despre "capusar

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 57 minute
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Coșul obișnuit de produse e mai ieftin în supermarketurile grecești decât în România

G4Media acum o ora
Prețurile coșului obișnuit de produse pentru gospodărie din supermarketurile grecești sunt mai mici decât în Franța, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, România. Această concluzie a reieșit din raportul realizat în mod regulat de Institutu

Eşec al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU: Rezoluţia Moscovei referitoare la interzicerea amplasării de arme în spaţiu a fost respinsă

News.ro acum o ora
O rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, redactată de Rusia, care cerea tuturor ţărilor să împiedice "pentru totdeauna" amplasarea, ameninţarea sau utilizarea oricăror arme în spaţiul cosmic, a eşuat luni, organismul format din 1

Trenurile circulă cu întârziere, la metrou, din cauza unor defecțiuni. La ce intervale ajung în stații

Adevarul acum o ora
Metrorex anunță că  circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfășoară cu întârzieri, din cauza unei defecțiuni la sistemul de automatizare a traficului.

Nouă persoane, arestate în Polonia, sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei

Mediafax acum 57 minute
Nouă persoane au fost arestate în Polonia sub acuzaţia de sabotaj la comanda Rusiei. Anunţul a fost făcut de premierul polonez Donald Tusk. În paralel, polonezii investesc sume suplimentare în serviciile secrete.

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum 2 ore
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 4 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 4 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil și doi adulți au rămas blocați într-o fântână de aproape 20 de metri adâncime

Adevarul acum 55 minute
Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de 9 ani și doi adulți au rămas blocați într-o fântână secată, de aproape 20 de metri adâncime. Misiunea pompierilor a fost una contra-cronometru, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter SMU

Vremea

București
acum

20°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

22°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°