Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi şi profesori, la şcoală pe bicicletă

Publicat in Adevarul, vineri 7 octombrie 2011 ·

La Colegiul Naţional „Unirea" a fost amenajată o parcare pentru cei care vor să promoveze un stil de viaţă sănătos. În urma materializării acestei idei pornite de la elevi, săptămâna viitoare va avea loc şi o caravană în tot oraşul a „uniriştilor" care folosesc bicicleta ca mijloc de transport.

Colegiul Naţional „Unirea" Focşani, cea mai prestigioasă unitate de învăţământ din judeţ, se poate lăuda de la începutul acestei săptămâni cu o iniţiativă care încă de la debut a prins în rândul elevilor şi a profesorilor.

Aici a fost realizată prima parcare de biciclete, cu o capacitate de 80 de locuri, iar adepţii mişcării pe două roţi nu au întârziat să apară. Potrivit conducerii unităţii, ideea realizării unei astfel de parcări a apărut în urma campaniilor electorale pentru desemnarea reprezentanţilor elevilor de la Colegiului „Unirea".

Propunerea a fost materializată, paradoxal, cu sprijinul financiar al unei firme de autoturisme şi şcoli de şoferi, care a amenajat parcarea de biciclete în curtea liceului.

„Deocamdată sunt trei zile de când s-a amenajat această parcare şi văd că prinde la elevi. Facem o pledoarie pentru acest mijloc de transport nepoluant, iar într-un oraş mic ca Focşaniul se pretează foarte bine", ne-a declarat Cornel Noană, directorul Colegiului Naţional „Unirea".

Elevii nu mai dau bani pe taxi

Elevii sunt încântaţi că pot folosi de acum înainte bicicleta ca mod de deplare la şcoală. „Este extraordinar că am această ocazie. De ocicei sunt un întârziat la şcoală şi cheltuiesc mulţi bani pe taxiuri. Acum rămân cu banii în buzunar şi, pe deasupra, folosirea bicicletei este o variantă ecologică şi sănătoasă", ne spune elevul George Pătraşcu.

De altfel, nu numai elevii vin acum la şcoală cu bicicleta, ci chiar şi unele cadre didactice, care şi-au propus să lase maşinile acasă cât mai ţine vremea bună.

„Focşaniul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 18 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 12 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 41 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 33 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum 58 minute
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°