Viscolul i-a împiedicat pe preşedinte şi pe premier să ajungă la Iaşi, în ziua de 24 ianuarie, cînd se împlineau 145 de ani de la Unirea Principatelor. Cea mai banală întrebare care mi-a venit în minte, auzind ştirea la televizor, a fost de ce s-a înpămîntenit obiceiul de a fi sărbătorit evenimentul la Iaşi, cînd, se ştie, 24 ianuarie 1859 este data la care Unirea a fost realizată de facto prin alegerea lui Cuza la Bucureşti. Poate pentru că domnitorul era moldovean. Acest detaliu nu e fără însemnătate. Am comentat altă dată ceea ce am numit retorica aniversărilor, încercînd să indic cîteva din ciudăţeniile legate de aniversarea ori de comemorarea unor evenimente istorice majore. Am insistat atunci pe sechelele pe care ni le-a lăsat regimul comunist. Aş vrea să atrag atenţia acum asupra unei alte laturi a problemei şi anume asupra unor inexactităţi sau omisiuni care rezultă din ideologizarea aniversărilor. Nu mă refer atît la deturnarea lor politică (există şi aşa ceva), cît la tendinţa de a oculta, cel mai adesea dintr-un impuls naţionalist, anumite implicaţii aşa-zicînd internaţionale ale evenimentelor sărbătorite. Şi dacă, să zicem, fiind vorba se sărbătorirea propriu-zisă, lucrul se explică în parte, trecerea lor cu vederea de către istorici rămîne pentru mine de neînţeles.

La 28 februarie 1859, Titu Maiorescu îi scria de la Berlin surorii lui: „Mie însă nu mi se pare deloc roză dubla alegere a lui Cuza ş...ţ Ultimul Congres de la Paris vorbeşte de 2 principi. Nu mă îndoiesc că Napoleon îşi poate impune voinţa şi cu un singur principe, mai cu seamă că Austria e ocupată cu Italia ş...ţ Oare tocmai Principatelor, ale căror drepturi se bazează pe tratate cu Turcia, le este cu putinţă să-şi întemeieze situaţia lor de stat pe o ş...ţ încălcare a tratatelor?” Istoricii, spre deosebire de junele Maiorescu, laudă „inteligenţa” pe care românii ar fi ar