După fuga Ceauşeştilor, ca-n toate instituţiile din România, "oameni de bine" din Academia Republicii Socialiste România au preluat iniţiativa branşării la noua putere a FSN.

Astfel că plenul Academiei RSR s-a adunat într-o sesiune extraordinară chiar a doua zi după Crăciun. Cu "împuşcaţii" incluşi în numărătoare, abia 93 de academicieni erau atunci în România şi încă 59 membri corespondenţi. După ce şi-au declarat "adeziunea" la schimbare, academicienii au votat unanim excluderea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.

În virtutea vechilor obişnuinţe de dependenţă politică şi-au ales şi un Comitet provizoriu al FSN. Alcătuit din şase membri plini (Alexandru Bârlădeanu - în acel moment membru al CFSN; Ştefan Bălan; Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; Caius Iacob - viitor senator liberal; ştefan Milcu - acuzat ulterior de presă ca autor al programului ceauşist de alimentaţie raţională; Ilie G. Murgulescu) şi alţi 16 membri corespondenţi. În acea zi, academicienii s-au adresat şi naţiunii printr-un mesaj. În ton cu adeziunile şi declaraţiile momentului, salutau "victoria Revoluţiei" (văzută ca "proces de renaştere naţională") şi se delimitau de "Epoca de aur" care condamnase Academia la "autodistrugere şi autodesfiinţare" prin limitarea fondurilor, interzicerea activităţilor fireşti, a primirilor de noi membri şi a alegerilor.

Prin deceretul-lege nr. 4 emis de Ion Iliescu, preşedintele CFSN la data de 5 ianuarie 1990, Academiei Române (nume ce-l purtase din 1879 până în 1948) i s-a recunoscut statutul de "cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării". Numărul membrilor ei s-a stabilit la 181. Iar instituţia şi filialele sale finanţate de la buget urmau să-şi recupereze patrimoniul propriu deturnat abuziv prin naţionalizarea din 1948.

O sinteză a momentelor transformării Academiei RSR în Academia Română se regăseşte în "Istoria