Ministerul Educaţiei înţelege să-i încurajeze pe elevii eminenţi prin burse date exclusiv celor care stau la şcoală.
De două săptămâni a intrat în vigoare noua lege prin care beneficiază de burse de merit numai elevii care nu au mai mult de 10 absenţe pe anul anterior, cu toate că una dintre condiţiile de acordare a acestor burse era oricum să nu aibă mai puţin de 10 la purtare, adică să nu facă mai mult de 10 absenţe nemotivate pe un semestru. Acest aspect a fost ignorat la redactarea textului noii legi, astfel încât elevii foarte buni la învăţătură, dar care nu îndeplinesc noile condiţii, sunt nevoiţi să "cedeze" bursele celor "mai cuminţi", cu rezultate mai proaste, dar absenţe mai puţine. Şi profesorii sunt revoltaţi de situaţie, însă nu mai au cum să-i ajute pe elevii rămaşi fără burse. "Asta cred ei că se poate numi încurajare: nu contează cât de bun eşti, contează cât de mult stai la şcoală", spune un profesor din Bucureşti. Ministerul Educaţiei înţelege să-i încurajeze pe elevii eminenţi prin burse date exclusiv celor care stau la şcoală.
De două săptămâni a intrat în vigoare noua lege prin care beneficiază de burse de merit numai elevii care nu au mai mult de 10 absenţe pe anul anterior, cu toate că una dintre condiţiile de acordare a acestor burse era oricum să nu aibă mai puţin de 10 la purtare, adică să nu facă mai mult de 10 absenţe nemotivate pe un semestru. Acest aspect a fost ignorat la redactarea textului noii legi, astfel încât elevii foarte buni la învăţătură, dar care nu îndeplinesc noile condiţii, sunt nevoiţi să "cedeze" bursele celor "mai cuminţi", cu rezultate mai proaste, dar absenţe mai puţine. Şi profesorii sunt revoltaţi de situaţie, însă nu mai au cum să-i ajute pe elevii rămaşi fără burse. "Asta cred ei că se poate numi încurajare: nu contează cât de bun eşti, contează cât de mult stai la şcoală", spune un profesor