Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO. Cum a fost evitată ocuparea Mănăstirii Putna de către sovietici

Publicat in Romania Libera, luni 14 ianuarie 2013 ·

Fapte de arme înscrise în arhivele militare

Povestea pe care o veţi citi în continuare este legată de eforturile cu totul deosebite ale soldaţilor noştri, din ultimele zile ale lunii iunie şi din primele zile ale lui iulie 1940, de-a opri tăvălugul sovietic în zona de graniţă din dreptul actualului judeţ Suceava. Jurnalele de luptă ale Diviziilor 7 şi 25 Infanterie descriu atât intenţiile sovieticilor de a ocupa mai mult teritoriu decât ne luaseră deja, după răpirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, cât şi curajul ieşit din comun al unor ofiţeri şi ostaşi români care au încercat şi, din fericire, au reuşit să stopeze drumul ruşilor către locul sfânt al naţiei române - mormântul lui Ştefan cel Mare. Pentru posibilitatea de a vă face cunoscute aceste informaţii trebuie remarcată totala cooperare de care am beneficiat din partea Serviciului Istoric al Armatei Române.

Politica sovieticilor - pe ce puneau mâna, nu mai dădeau înapoi

Ce fel de vecin avea România la Est se poate vedea dintr-o declaraţie a unui oficial sovietic, din anii '30, când Bucureştiul şi Moscova negociau asupra unei convenţii care să definească agresiunea şi agresorul. Atunci, în cadrul întâlnirilor de la Riga, negociatorul sovietic Boris Stomaniakov se adresează omologului român, Mihail Sturdza - "niciodată URSS nu va semna cu România un tratat care să conţină cuvintele integritate, inviolabilitate, suveranitate". Este un moment dureros pe care l-am aflat acum de la profesorul Mihai Retegan, de la Factultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. "De la 23 august 1939 până în iunie 1941 Moscova a făcut politica faptului împlinit - pe ce putea pune mâna nu mai dădea înapoi". Specialistul ne dă un alt exemplu despre intenţiile sovieticilor faţă de România, după ce ne luaseră Basarabia şi Bucovina de Nord. Serviciile secrete britanice raportau, în vara lui 1940, că o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 24 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 15 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 7 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum 2 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum o ora
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°