Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceul „Dante Alighieri“ se modernizează

Publicat in Adevarul, luni 21 februarie 2011 ·

Liceul bilingv româno-italian „Dante Alighieri“ primeşte în fiecare zi aproape 900 de elevi, de la clasa a V-a, până la a XII-a, într-o clădire de 4.750 de metri pătraţi, cu două etaje, ridicată acum mai bine de o jumătate de secol.

În curtea şcolii pe o zonă puţin îngrijită în prezent, există un bazin de înot din beton, construit în anii 1970, care în prezent nu mai are instalaţii funcţionale şi este, în general, într-o stare înaintată de degradare. Există şi o sală de sport (fără duşuri), iar elevii nu beneficiază de spaţii de interacţiune socială, ori în care părinţii să-şi poată aştepta copiii, când vin să-i ia de la şcoală.

Toate acestea urmează să se schimbe. Primăria sectorului 3 şi Ambasada Italiei la Bucureşti vor să dea o faţă nouă şcolii, care ar urma să devină, potrivit reprezentanţilor celor două instituţii un centru educaţional complex.

Mai multe clădiri noi

În noua sa formă, liceul va include spaţii cu funcţii sportive, de alimentaţie publică şi spaţii de interacţiune, precum şi un sistem informatic performant şi interactiv. Un parteneriat, decis recent de ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, şi de primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, prevede construirea unui corp nou de clădire, cu subsol, parter şi două etaje, în care vor încăpea 8 săli de clasă, 4 laboratoare şi dotări after school, spaţii de primire, o sală de festivităţi, o cantină cu spaţiu de preparare a hranei, dar şi un corp adiacent sălii de sport ce va îngloba actualul bazin de înot, la rândul său modernizat.

Cei doi oficiali au vizitat recent liceul „Dante Alighieri" şi au făcut cunoştinţă cu liceenii care învaţă aici, viitorii beneficiari ai rpoiectului de modernizare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 13 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 42 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 34 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum 59 minute
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°