Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare statuie a eroului Nelson Mandela, dezvelită în Africa de Sud

Publicat in Adevarul, luni 16 decembrie 2013 ·

O statuie uriaşă a lui Nelson Mandela a fost dezvelită luni la sediul preşedinţiei din Pretoria, la doar o zi după încheierea ceremoniilor funerare dedicate eroului sud-african. Această statuie din bronz impresionează prin dimensiunea ei, atingând o înălţime de nouă metri şi o greutate de peste patru tone. Statuia impresionantă a fost realizată de artiştii sud-africani Andre Prinsloo şi Ruhan Janse van Vuuren, costurile finale fiind evaluate la 564.000 de euro, notează Agerpres. Fiind totodată cea mai mare statuie din lume a lui Nelson Mandela, îl înfăţişează pe primul preşedinte de culoare al Africii de Sud zâmbind, cu braţele larg deschise, sugerând gestul unui salut. Actualul preşedinte, Jacob Zuma, prezent la ceremonia de inaugurare, a scos în evidenţă că celelalte statui ale lui Mandela îl prezintă pe eroul sud-african cu pumnul ridicat. De data aceasta, braţele deschise „sunt simbolul Africii de Sud democrate. El îmbrăţişează întreaga naţiune şi ne invită să ne unim, noi, Naţiunea Curcubeu”, după cum este supranumită Africa de Sud, una din cele mai diversificate ţări ale lumii, a adăugat Zuma într-un discurs. Poziţia statuii o evocă pe cea a lui Iisus Hristos de la Rio de Janeiro, susţin numeroşi internauţi pe reţeaua de socializare Twitter, potrivit agenţiei franceze de presă. Dezvelirea statuii era prevăzută de mult timp şi coincide cu aniversarea a 100 de ani a sediului preşedinţiei, Union Building, dar şi cu Ziua Reconcilierii, sărbătorită la 16 decembrie. Aceasta din urmă este sărbătorită încă din secolul al XIX-lea şi este zi nelucrătoare, de la crearea Uniunii Sud-Africane în 1910. Iniţial s-a numit Ziua Jurământului. Africa de Sud post-apartheid şi-a revizuit zilele naţionale atunci când Nelson Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al ţării, în 1994, dar ziua de 16 decembrie a supravieţuit. Decedat la 5 decembrie, la vârsta de 95 de ani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 47 minute
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum o ora
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum 33 minute
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Loteria Română anunță extrageri duble pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Premiile puse în joc

Ziare.com acum 45 minute
Loteria Română va organiza sâmbătă, 4 mai 2024, extrageri duble pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, pentru seria suplimentară fiind alocat un fond total de câştiguri, la categoria I, de 350.000 de lei. Potrivit companiei, l

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum 2 ore
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

19°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°