Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 10.000 de asteroizi capabili să distrugă planeta au trecut pe lângă Pământ în 2012

Publicat in Antena 3, miercuri 20 martie 2013 ·

Peste zece mii de asteroizi capabili să distrugă oraşe întregi au trecut pe lângă Pământ anul trecut neobsevaţi, a raportat administratorul NASA, Charles Bolden, în faţa Comisiei pentru Ştiinţă, Spaţiu şi Tehnologie a Camerei Reprezentanţilor.

Conform USA Today, oficialii de la NASA au prezentat cifrele îngtijorătoare asigurând că este o şansă extrem de mică pentru ca unul dintre acestea să ne lovească în următoarea sută de ani.

Comisia s-a întrunit pentru a discuta modul în care guvernul federal monitorizează "obiectele din apropierea Pământului" şi ce se poate face pentru a se evita impactul cu un asteroid. Audierile au loc la un pic peste o lună de la incidentul de pe 15 februarie, când un mic asteroid a trecut la o distanţă de 27 de mii de kilometri de Terra şi un meteorit a explodat deasupra Rusiei, rănind peste 1.000 de persoane.

Datele NASA dovedesc că oamenii de ştiinţă au mult mai mult succes în a monitoriza obiectele care zboară în apropierea Pământului. În 1998 s-a aflat despre câteva sute, în timp ce în 2012 au fost urmărite peste 10.000. Veste proastă este că 95% dintre aceştia au dimensiuni suficient de mari pentru ca un impact să fie devastator pentru planeta noastră.

Pentru o monitorizare mult mai eficientă, NASA a propus un telescop cu raze infra-roşu trimis pe orbită, pentru a putea observa şi obiectele care vin din direcţia Soarelui.

O şi mai bună imagine ar putea fi oferită de un telescop care să orbiteze Venus, însă, cu un preţ de minimum 750 de milioane de dolari, este puţin probabil ca agenţia spaţială americană să găsească fonduri.

În cazul în care un asteroid are pe direcţia sa Pământul, există metode pentru a preveni coliziunea, însă corpul spaţial trebuie identificat din timp şi acţiunea trebuie operată cu ani, chiar decenii înainte de posibilul impact.

Peste zece mii d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 56 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 49 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 21 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 23 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 52 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 3 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 3 ore
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°