De ceva vreme, reţelele de socializare abundă în ironii legate de greşeli gramaticale culese de pe stradă, din declaraţiile demnitarilor sau ale diverselor VIP-uri cu sclipici, cîţiva profesori universitari au devenit personaje la modă, iar o mînă de jurnalişti TV actualizează sistematic catastiful exprimărilor nefericite ale politicienilor. Recent însă, chiar datele oficiale au arătat că această preocupare firavă are motive să se transforme în îngrijorare şi urgenţă. Potrivit recensămîntului din 2011 un procent de 44,2% din populaţia în vîrstă de peste 10 ani a României, adică 7,96 milioane din 18,02, a terminat numai opt clase sau chiar mai puţin. Jumătate de milion nu au terminat nici măcar şcoala primară, iar circa 245.000 sînt analfabeţi. Dar aceste date, tulburătoare şi pentru viaţa curentă şi în perspectivă (recensamantromania. ro/wp-content/uploads/2013/07/REZUL - TATE-DEFINITIVE-RPL_2011.pdf), nu au făcut vîlvă. Nu a existat nici o reacţie a ministrului Educaţiei. Nu au spus nimic nici preşedintele, nici premierul, nici sindicatele, nici Academia Română. Iar în această apatie generală nimeni nu s-a mai deranjat să ceară aşezarea de urgenţă a educaţiei pe un alt nivel de salarizare. La ce bun? Nici unul dintre decidenţii cu greutate din România nu pare dispus să-şi plece ochii peste hîrtiile de la INSSE în dreptul Educaţiei. Probabil că nu au privit atent nici graficele privind îmbătrînirea populaţiei sau decalajele înfiorătoare urban/rural; după cum, treziţi noaptea, nu îşi vor aminti că populaţia României a scăzut în 10 ani de pace, nu de război, cu 7,2%. Dacă aceşti oameni importanţi ar remarca ce abis înseamnă datele cu pricina – 44,2% din populaţie numai cu gimnaziu sau mai puţin –, nu s-ar mai teme că Educaţia nu este o temă suficient de macho ca să facă parte din top priority list în şedinţele de Guvern sau din apăsatele luări de poziţie ale preşedinte